Componenţii ecologici ai ecosistemelor - referat

 3.1.Componenţii ecologici – materiale – energetice alcătuirea ecosistemelor şi biocenozei

Sistemele ecologice sunt egale ca şi biocenozele, compuse din componente ecologice, care sunt a lor bază materiale energetice componente. La componentele ecologice se referă: energia, compoziţia gazoasă a atmosferei, apa, sol ca substrat de sol, ecosistem şi biocenoză, atmosfera şi organisme. În enumerarea componentelor ecologice se include şi informaţia.

3.2.Energia

Energia este cantitatea totală caracteristică de deplasare a materiei. Legile fundamentale de  modificarea energiei o cercetează termodinamica, dar transformarea energiei în sistemele ecologice – bioenergetica. Bioenergetica , ca disciplină ştiinţifică cercetează procesele energetice în ecosisteme şi de asemenea izvorul primei energii pentru ecosisteme şi biocenoze este luminozitatea, energia venită de la soare şi căderii pe suprafaţa orizontală a pământului cu intensitatea medie 8,165 Dj/cm² pe minut.

3.3.Atmosfera

Atmosfera pământului este un înveliş gazos, care înconjoară pământul. Atmosfera trebuie considerată acea parte a pământului în care învelişul gazos se poate împreuna cu pământul ca un întreg. Masa atmosferei este compusă din (5,15 – 5,9)10¹⁵ tone. Atmosfera asigură posibilitatea vieţii pe pământ şi acordă o mare atenţie la diferite părţi ale vieţii omeneşti.

Atmosfera ca  component biocenozic se consideră, însuşi, un strat de aer din pământ şi deasupra lui în limitele cărora se urmăreşte o influenţă reciprocă componenţilor biocenozei.

Se consideră că atmosfera contemporană are a doua provenienţă şi s-a format din gaze, degajate dintr-un înveliş vârtos al pământului după formarea planetei. În timpul istoriei geologice a pământului, atmosfera a trecut printr-o evoluţie sub influenţa unor factori: volatilizarea gazelor atmosferice în spaţiul cosmic; degajarea gazelor din pământ în rezultatul vulcanilor activi; descompunerea moleculelor sub influenţa radiaţiei solare ultraviolete; reacţiile chimice între componenţii atmosferici şi rocile scoarţei pământului; ocuparea interplanetară a mediului.

Dezvoltarea atmosferei a fost strâns legată cu procesele geologice şi geochimice, şi asemenea cu activitatea organismelor vii. Atmosfera apără suprafaţa pământului de la distrugerea acţiunii meteoriţilor care cad, majoritatea care ard la intrarea în straturile atmosferei.

Activitatea organismelor vii care arată o influenţă puternică la dezvoltarea atmosferei , la rândul său depinde de condiţiile atmosferice. Atmosfera reţine mare parte a radiaţiilor solare ultraviolete, care acţionează la distrugerea multor organisme. Oxigenul atmosferic se întrebuinţează la procesul respirator a animalelor şi plantelor, iar bioxidul de carbon atmosferic – în procesul alimentării plantelor. Factorii climatic, în special regimul termic umed, acţionează la sănătatea şi activitatea oamenilor. În acelaşi timp activitatea omului indică creşterea tuturor influenţelor asupra compoziţiei atmosferice şi regimului climatic. Plina renovare a oxigenukui planetei cu substanţe vii se petrece la 5200 – 5800 ani. Toată masa lui capătă organisme vii în 2000 de ani, tot bioxidul de carbon – în 300 – 395ani.

După alcătuirea atmosferei ea are o structură stratificată, care în primul rând determină o trăsătură a temperaturii aranjată vertical. În desenul 5 se arată temperatura aranjată vertical în atmosferă şi legată cu această terminologie verticală a părţilor atmosferice.

La înălţimea de 1000 de km şi mai mult se află exosfera, de unde gazele atmosferice se împrăştie în tot spaţiul lumii. Aici se petrece o trecere lentă de la atmosferă la spaţiul interplanetar.

Toate structurile parametrice ale atmosferei : temperatura, presiunea şi densitatea posedă o semnificaţie între spaţiul şi timpul schimbător: latitudine, anual, de sezon, zilnică. De aceea pe desenul 5 se reflectă numai starea medie a atmosferei.

Stratul structurii atmosferice are şi multe alte diferite manifestări. Diferit după compoziţia chimică a atmosferei. Aşa, dacă la înălţimi de până la 90km, unde există un amestec intensiv  al atmosferei, referitor compoziţiei permanente a componenţilor atmosferici rămâne practic neschimbată, mai sus de 90 km sub influenţa radiaţiei ultraviolete a soarelui se petrece desociaţia moleculelor gazelor atmosferice şi o puternică schimbare a structurii caracteristice ale acestei părţi atmosferice – stratul ozon şi propria fosforescenţă a atmosferei. Structura complicată a straturilor este caracteristică pentru aerosol atmosferic, compararea mediului gazos atmosferic a părţilor lichide sau solide cu provenienţă pământească sau cosmică. Aerosolul cu părţile lichide – ceaţă, cu părţi solide – fum. Diametrul echivalent  a părţilor solide a aerosolului 10^-9(10^-3 mm, picături – 10^-6(10^-2 mm straturile se consideră şi aşezarea verticală a electronilor şi ionilor în atmosferă, ce se exprimă prin supravieţuirea diferitelor straturi a ionosferei.

Compoziţia componenţilor atmosferici a pământului este unică. Aşadar atmosfera Jupiterului şi Saturnului este formată din hidrogen şi heliu, Marte şi Venera din bioxid de carbon, atunci atmosfera pământului e compusă din azot şi oxigen. Atmosfera pământului mai conţine şi argon, bioxid de carbon, neon şi alţi compuşi permanenţi şi alternanţi. Referitor la concentraţiile mari a gazelor permanente, asemenea informaţiei  despre concentraţiile medii a şirului alternativ a componenţilor (bioxid de carbon, metan, şi altele), care se referă numai la straturile inferioare a atmosferei.      Tab. 3.1.

Cea mai principală schimbare a părţii atmosferice – vaporii. Corelaţiile de timp şi spaţiu schimbă concentraţia lui care variază în limite mari – la suprafaţa pământului de la 3% în tropici până la 2(10^-5% în Antarctica, principala cantitate a vaporilor este concentrată în troposferă, pe când concentraţia lui repede creşte cu înălţimea . Conţinutul mediu al vaporilor în stâlpul vertical atmosferic în limitele altitudinii compune pe lângă 16-17 mm „precipitaţii de apă”, adică aşa grosime o să aibă stratul condensat de vapori de apă.

În mod esenţial influenţa asupra proceselor atmosferice, anume pe regimul călduros al stratosferei, indică ozonul. Ozonul, în general este concentrat în stratosferă, unde absoarbe radiaţia ultravioletă a soarelui. Media lunară de întreţinere a ozonului se schimbă în funcţie de latitudinea şi timpul anului şi constituie grosimea stratului ozonic în limitele 2,3 – 5,2 mm cu influenţă terestră de presiune şi temperatură. În natură se urmăreşte mărimea şi întreţinerea ozonului de la ecuator spre poli şi mersul anual minim – toamna , maxim – primăvara. În timpul actual influenţa anului duce la distrugerea stratului de ozon al atmosferei.

De exemplu: distrugătorii stratului ozonic pot fi: freoni, hlodoni, reprezentând grupa substanţelor halogene:(₁₁(CFCL₃)₂, (₁₂(CF₂CL₂)₂, (₂₂(CHCLF₂) şi altele, care fierb la temperatura camerei, înalt zburătoare, chimic energice la suprafaţa pământului, care se folosesc în industria de frigidere şi ca pulverizant. Ridicându-se în stratosferă, freonii se supun descompunerii fotochimice, cu eliminări de ioni şi clor, ce funcţionează ca catalizator a reacţiilor chimice, ce distrug moleculele ozonului, ce apără planeta noastră de radiaţia ultravioletă. În prezent se urmăreşte permanent după ecranul de ozon. În legătură cu pericolul real de distrugere a stratului ozonic multe ţări au redus productivitatea şi folosirea freonilor. Acestora le contribuie prelucrarea hidrocarburilor hlodonice, care au influenţă negativă a freonilor asupra stratului ozonic atmosferic, a redus mult fabricarea şi utilizarea lor. Dar emiterea totală a freonilor în lume creşte, ce aduce şi la mărirea concentraţiilor în atmosferă.

Timpul mediu al freonilor în atmosferă – ca regulă 70 – 100 ani, iar la limita superioară probabil ajunge la sute de ani.

Urmăririle arată, că stratul ozonic este neuniform răspândit în atmosferă, ce contribuie neuniform în repartizarea freonilor. În atmosfera nordică a emisferei sunt mai mulţi freoni cu 8-9% decât în atmosfera de sud. Se întâlnesc şi spaţii importante în ozonosferă (stratul atmosferei în limitele stratosferei la înălţimea de 7-8 cm, la poli de 17-18 km la ecuator până la 50 km, deasupra planetei şi concentraţiile moleculelor ozonului de 100 ori mai înaltă decât la suprafaţa pământaului), cu observaţii scăzute (până la 50%) conţine O₃. aceste spaţii au primit denumirea de „găuri ozonice”.

În anul 1987 se înregistra din an în an mărirea găurilor ozonice deasupra Antarctidei şi mai puţin importantă analogia formată în Arctica. Ritmul măririi găurilor ozonice conţine 4% pe an.

Cauzele apariţiei găurilor ozonice prima dată s-a înregistrat la începutul anilor 80 a veacului XX, se constituie ca naturale, aşa şi influenţa antropologică printre altele aruncare freonilor, componenţii produşilor combustibilului ars, scoaterea pădurii şi ca urmare micşorarea procentului de oxigen şi alţi factori, distrugerea activă a stratului ozonic care reprezintă producţia activităţii omeneşti, a fi necesar în mod radical „Om - natură” în aspect ecologic.

De exemplu, întrebuinţarea CO₂ în atmosferă se determină cu diferiţi factori şi în acelaşi timp antropogenic, unul din care va completa volumul CO₂ în atmosferă, alţii o micşorează. Până la acţiunea procesului antropologic, care se petrece în ciclul carbonic, a fost balansat şi întreţinut cu carbon în componenţa ecologică de bază. Întreţinerea CO₂ în atmosferă e strâns legat şi cu oceanele, la întrebarea aceasta ne vom întoarce după privirea altor componenţi ecologici, ecosistemelor şi biocenozelor.

3.4. Apa

Apa este substanţa cea mai importantă, fără care este imposibil de trăit pe planeta noastră.

Apa ca oxid de hidrogen H₂O este cea mai simplă şi stabilă în condiţiile normale, de legături chimice dintre hidrogen şi oxigen. Raportul este de 11,11% hidrogen şi 88,89% oxigen, masa moleculară 18,0160. Apa – lichid fără culoare, miros şi gust.

Formula elementară H₂O o are aburii de apă. Molecula apei lichide e compusă din legătura a două molecule simple (H₂O)₃.

Cantitatea totală de apă pe planetă se consideră 1,5 / 2,5 * 10²⁴ g (de la 1,5 până la 2,5 ml p.d. km³).

După părerea lui V. S. Vernodscovo, apa stă ca bază în istoria planetei noastre, dar apei îi aparţine rolul principal în istoria geologică a pământului.

Apa se consideră un factor de formare a mediului fizic şi chimic, climei şi timpului pe planeta noastră, apariţia vieţii pe pământ.

Apa este componentul principal practic a tuturor proceselor tehnologice cum ar fi agricultura şi producţiile industriale. Ea  se foloseşte şi ca materie primă şi ca sursă de căldură, şi ca o sistemă de transport, şi ca o etapă intermediară, şi ca un dizolvant şi aproape întotdeauna ca o cale de înlăturare a deşeurilor. Cu toată concretizarea putem spune, că planeta noastră este planeta de apă, şi nu a pământului, deoarece mai mult de ¾ a ei o ocupă apa suprafeţelor oceanice, gheaţa de pe uscat şi mare, lacuri şi mlaştini de pe continent, iar deasupra planetei zbor nouri în formă de vapori de apă.

Prin adâncirea în scoarţa terestră a pământului întotdeauna se găseşte apă.. ea este pretudindeni şi pătrunde toate învelişurile pământului, pătrunde în toate locurile acelui spaţiu, unde trăieşte omul şi toate vieţuitoarele. Apa o conţine plantele şi animalele, omul tot constituie apă 70%. Toate obiectele apoase la suprafaţa planetei sunt legate între ele şi formează un înveliş, numit hidrosferă.

Apa în condiţiile naturale tot timpul conţine săruri dizolvate, gaze şi substanţe organice. Cantitatea compoziţiei ei se schimbă în dependenţă de provenenţa apei şi condiţiile înconjurătoare. Prin concentraţia sărurilor 1g/kg apa se consideră potabilă până la 25 g/kg – puţin sărată şi mai mult de 25 g/kg k- sărată.

Mai puţin mineralizate sunt apele precipitaţiilor atmosferice, în care în medie concentraţia sărurilor constituie aproximativ 10 – 2mg/kg, lacurile şi râurile (5-1000 mg/kg).

Sărurile oceanului este aproximativ 33 g/kg. Mările au o mineralizare mai mică. De exemplu, Marea Neagră – 17-22 k/kg, M. Caspică 11-13 g/kg, M. Baltică – 8-16 g/kg. Mineralizarea apelor subterane în apropierea substanţei în condiţii de umeditate mare ajunge până la 1g/kg, dar în condiţii uscate, - până la 100g/kg. Concentraţia maximă a sărurilor se urmăresc în lacurile sărate (până la 300 g/kg) şi la adâncimi subterestre mari (până la 600 g/kg).

În apele potabile de obicei sunt ioni HCO^-₃, Ca²⁺ şi Mg²⁺. Pe măsura creşterii mineralizaţiei totale creşte şi concentraţia ionilor SO₄^2-, Cl^-, Na⁺ şi K⁺. În mineralizaţiile înalte ale apei predomină ioni Cl^- şi Na⁺, mai rar Mg²⁺ şi foarte rar Ca²⁺. Printre altele elementele se conţin în cantităţi foarte mici, dar aproape toate elementele reale a sistemului periodic s-au găsit în apele naturale.

Din gazele dizolvante în apele naturale există azot, oxigen, oxid de carbon, sulfat de hidrogen şi hidrocarburi. Concentraţia substanţelor organice nu e mare. Ea conţine în râuri aproximativ 20 mg/l, în apele subterane mai puţin şi oceanice aproximativ 4 mg/l. Excepţia o face apele mlăştinoase şi apele de unde se dobândeşte petrol, şi apele murdare de uzini, unde cantităţilor lor sunt mult mai mari. Cantitatea compoziţiei substanţelor organice e foarte diferită şi include diferite produse necesare pentru organism care conţin apă şi chiar legături, formându-se prin descompunerea rămăşiţelor lor.

Primele surse de săruri a apelor naturale sunt substanţele, care se formează prin creşterea chimică a izbucnirilor de roci (Ca²⁺, Mg²⁺, Na⁺, K⁺ şi altele), şi a substanţelor care se eliminau pe tot parcursul istoriei Pământului din subsolul ei (CO₂, SO₂, HCl, NH₃ şi altele). De la varietatea compoziţiei acestor substanţe şi condiţii în care se petreceau colaborarea lor cu apa, depinde de compoziţia apei. O mare importanţă pentru compoziţia apei are şi influenţa organismelor vii pe ea, şi chiar treburile gospodăreşti ale omului.

Apa poate să se afle într-o situaţie egală în trei variante: apă lichidă, gheaţă şi vapori de apă. Această situaţie apa o are la temperatura +0,01(C şi presiunea 6,03*10^-3 atmosfere,  şi se numeşte punctul triplu pentru apă.

Multe proprietăţi fizice ale apei descoperă esenţial anomalia. Aşa, densitatea apei în intervalul 100-4(C creşte normal, ca şi la marea majoritate altor lichide. Dar ajunge semnificaţia maximală 2,0000 g/cm³ la +3,98(C la răcirea de mai departe se micşorează, dar la îngheţare scade săritor.

Vâscozitatea apei cu creşterea presiunii se micşorează, dar nu se măreşte ca cum ar fi de aşteptat după analogia cu alte lichide. Condensarea apei nu e mare, chiar cu creşterea temperaturii se micşorează.

Anomaliile proprietăţilor fizice ale apei sunt legate cu compoziţia moleculelor ei şi  îndeosebi colaborarea dintre moleculele în apă lichidă şi gheaţă.  Trei nucleuri în molecula de apă formează un triunghi isoscel cu hidrogen la bază şi oxigen la înălţime. Răspândirea densităţii electrice într-o moleculă de apă ca atare, ce se face patru poluri încărcate: două pozitive, legate cu atomul de hidrogen, şi două negative, legate cu atomul de oxigen.

Acele patru poluri încărcate se aşează  la înălţimea tetraedrului.

La încălzirea apei se măreşte temperatura mişcării a moleculelor, distanţa dintre ele se măreşte şi se petrece creşterea apei. Începând cu temperatura egală cu 3,978(C, creşterea apei predomină deasupra creşterii densităţii, şi din aceasta rezultă creşterea temperaturii, mai departe densitatea apei scade. Legăturile moleculare a hidrogenului de apă aproximativ de 100 de ori sunt mai tari decât legătura determinată între moleculele colaborate, caracteristice pentru topirea, încălzirea şi evaporarea apei e necesar cu mult mai multă energie, decât în cazul altor lichide, ce se lămureşte prezenţa anomaliei în proprietăţile fizice ale apei: înaltă importanţa căldurii, topirii şi  evaporării o are capacitatea termică importantă.

În condiţii obişnuite apa are o legătură destul de stabilă. Descompunerea moleculară a apei începe să se observe mai sus 1500(C. Descompunerea apei se petrece la fel sub acţiunea radiaţiei ultraviolete sau radioactive. În radioliza apei intră H₂ şi O₂ se formează şi peroxid de hidrogen şi un rând de radicali liberi.

Caracterele proprietăţilor chimice a apei apare posibilităţile ei de ai intra în reacţie de cuplare, şi o descompunere hidrolitică substanţelor colaborante. Cele mai active soluţii alcaline şi metalele de pământ alcalin reacţionează cu apa la temperatura camerei cu eliminarea hidrogenului şi formarea hidroxidului:

2Na + 2H₂O = 2NaOH + H₂

Ca + 2H₂O = Ca(OH)₂ + H₂

Multe metale şi aliaje colaborează cu apa la temperatura camerei, foarte încet metalele nobile: aurul, platina, argint, paladiu, ruteniu, şi mercurul cu apa nu colaborează.

Oxigenul atomic transformă apa în peroxid de hidrogen

H₂O + O = H₂O₂

Cu azotul şi hidrogenul apa nu colaborează, dar cu carbonul la temperatură înaltă elimină gaz apos.

C + H₂O = CO + H₂O

Această reacţie poate fi folosită pentru industria dobândirii hidrogenului, ca şi cum conversiunea metanului la temperaturi de 1200 - 1400(C.

CH₄ + H₂O = CO + 3H₂

Apa contribuie cu mulţi principali şi cu aciditatea oxidantă , formând în mod corespunzător bază şi acid.

În legătură cu existenţa a două izotopii stabile la hidrogen (O¹⁶, O¹⁷, O¹⁸), se ştie nouă izotopi diferite a apei. Aceste izotopi diferite a apei se află în apa naturală în general în următoarele corelaţii: 99,73

H₂¹⁶O; 0,04H₁₂¹⁷O, 0,20H₁₂¹⁸O; 0,03HD¹⁶O; şi 10^-5 – 10^-15%. (sumându-le) HD¹⁷O, HD¹⁸O, D₂¹⁶O, D₂¹⁷O, D₂¹⁸O.

Un interes deosebit îl reprezintă apa grea B₂O. În volumul total al apelor naturale, apa grea constituie 1/5000 părţi. Deuteriul (D sau ²H) a fost descris special în anul 1932 de un savant american S. Iuri şi colab. Deuteriul se foloseşte în sistemul exploziv pentru bomba de hidrogen, în viitor el poate deveni un combustibil termogenetic în electricitate. Apa grea se foloseşte pentru încetinirea neutronilor reactoarelor atomice.

Compoziţia chimică a sângelui omului după mulţi factori chimici este foarte apropiată de compoziţia chimică a apei marine, unde prima dată s-a format viaţa. Probabil prin aceasta şi se dovedeşte acea influenţă pozitivă a apei marine pe organismul omului, care ajunge la colaborarea lor prin curenţii schimbători de substanţe între organismul omului şi natura înconjurătoare prin piele, glande sudoripare, prin pori care prin anumite condiţii (şi destul de rar întâlnite) lucrează nu numai pentru eliminare, dar şi pentru absorbire.

În contradicţia acesteia, impuritatea mediului înconjurător, în special, zonelor apropiate ţărmului ce în realitatea noastră se întâlnesc mai des şi mai des, aduc la dăunarea sănătăţii oamenilor ce-i iau rezultate pozitive dintre comportarea omului cu natura.

În apa folosită de om sunt dizolvate substanţe organice şi neorganice pentru activitatea vitală a organismului. Apa contribuie desociaţiei electrolitice ce conţine în ea săruri, acid şi hidroxid alcalin, îndeplineşte rolul catalizatorului diferitor procese de schimburi de substanţe din organism. Pentru avertizarea pericolului direct sau indirect influenţei negative a  apei asupra sănătăţii şi condiţiilor vieţii populaţiei, marea influenţă o are din punct de vedere ştiinţific normativele igienice extrem admisibile a compoziţiei substanţelor chimice. Aceste normative sunt baza standardelor calităţii de apă potabilă (TOCT – 2874) şi numaidecât la proiectarea şi exploatarea conductelor de apă potabilă (comunale).

Apa nu trebuie să conţină bacterii patogene şi virusuri. Drumul difuzării apei este caracteristic pentru agenţi patogeni ai holerei, febra tifoidă, febră paratifoidă şi leptosperoza, agenţi patogeni ai dezinteriei, anemiei. Cu apa în organismul omului pot pătrunde amibe, ouăle ascaridelor şi altelor.

Securitatea epidemică a apei se asigură cu curăţirea apelor curgătoare şi sterilizarea lor, cu măsurile sanitare a canalelor de apă, curăţirea apei.

Compoziţia naturală a apei tot timpul a fost în atenţie ca posibilitatea îmbolnăvirilor în masa naturii neinfecţioase.

Întreţinearea în apă a clorului, sulfaţilor şi produselor descompuse a substanţelor organice (amoniac, nitraţi şi nitriţi) la fel şi săruri de acid azotic, şi larg întrebuinţate în industrii şi în gospodăriile agricole pot chema adunarea lor în produsele alimentare şi grave otrăviri.

În puterea diferitelor condiţii naturale sunt localităţi cu neajuns sau surplus în apă, acelor sau altor microelemente. În aceste localităţi se urmăreşte caracteristic schimbarea florei şi faunei. În legătură cu neajunsurile sau surplusurile întăririi în organism a microelementelor cu apa şi cu mâncarea, între oameni se întâlnesc diferite boli. Astfel, neajunsul conţinutului de fluor în apa potabilă aduce la stricarea dinţilor. Florul apei potabile acordă la fel influenţă şi asupra procesului calcificării oaselor.

Conţinutul diferitelor substanţe chimice şi ingrediente în apa potabilă, concentraţiei cărora se consideră inofensivă pentru organismul omului.

Între substanţele chimice descoperite în apele potabile se pot întâlni substanţe care în concentraţii nu prea mari schimb proprietăţile apei organoleoptice (miros, gust, şi altele). Cele mai des organoleptice proprietăţii apei schimbă conţinutul în ea a substanţelor chimice (sărurile mineralizaţiei totale, fier, mangan, zinc) întreprinderile ce murdăresc bazinele de apă.

Concentraţiile în apă a diferitor ingrediente şi substanţe care asigură favorabilitatea proprietăţilor organoleptice a apei.

Concentraţiile inofensive a substanţelor chimice şi ingrediente (naturale şi adăugate în procesul adăugării) în apa potabilă.

Concentraţia ingredientelor şi substanţelor, conţinute în apa naturală sau adăugate în ea în procesul prelucrării, până la atingerea favorabilă (organoleptice) proprietăţii apei. Pentru proprietatea organoleptică a apei, fără indicatori, există la fel şi normative pe duritatea apei, calcularea sumei miligramelor echivalente ionilor-calciului şi manganului, conţinutul într-un litru de apă. 1 mg-echiv corespunde conţinutului 20,04 mg/l calciu sau 12,16 mg/l mangan. Duritatea apei potabile nu trebuie să depăşească 7,0 mg-echiv. şi pH în limitele de 6,5-9,0.

La întreţinerea în apă totodată a clorului, sulfului, manganului, zincului acţionează legea sumei, sensul căreia constă în, că suma concentraţiilor, exprimată în părţi de la permiterea maximă a concentraţiei fiecărei substanţe, nu trebuie să depăşească 1. În aspectul general sumaţia se înscrie astfel:

_EMBED Unknown___

aici C_i, C_j, C_k, - concentraţia actuală substanţelor dăunătoare pe fiecare ingredient, mg/l, NDK_i, NDK_j, NDK_k, concentraţiile maxime admise pentru fiecare ingredient, mg/l

3.4.3. Normativul apelor gospodăreşti folosite

Resursele de apă

Necesitatea fiziologică a omului în apă, care se introduce în organism cu băutură şi mâncare, în funcţie de condiţiile climatice constituie 3-6 l în 24 ore. Pentru necesităţile sociale sanitare a omului, trebuie cu mult mai multă apă.

Nivelul de folosire a apei (în l pe 1 locuitor în 24 de ore) în măsura cunoscută se determină nivelul culturii sanitare în localităţile populate.

Normativele întrebuinţării apei potabile în gospodării

Din tabelul 3.7 rezultă, că numai prin nivelul suficient folosit de apă, care aprovizionează sistemele centralizate de îndepărtare a deşeurilor cu ajutorul canalizărilor. Dar în cazul acestora, omul intră în contrazicere: dintr-o parte ele îmbunătăţeşte condiţiile igienice construcţiilor locuibile, dar din altă parte murdăreşte mediul înconjurător, în special râurile şi bazinele de apă. De aceea pentru păzirea mediului înconjurător e necesar de prevăzut canalizările şi nu-i permite aruncarea apei murdare în afara lor.

Tabelul 3.7.Normativele gospodăreşti – folosirii apei potabile

Nr. p/p^_Nivelul de îmbunătăţire a localităţii cu construcţii locatabile_Consumarea apei pe 1 om, l/24 ore (aproximativ pe un an)__1_Clădire cu canalizare şi sisteme centralizată cu apă caldă_275-400__2_Clădire cu canalizare, cu băi şi cu încălzire de apă, ce lucrează pe gaz_180-230__3_Clădire cu canalizare, cu băi şi cu încălzire de apă ce lucrează pe combustibil tare_150-180__4_Clădire cu canalizare internă (fără băi)_125-150__5_Clădire cu folosire de apă de la rezervoare de apă (fără canalizare)_30-50__

În puterea întrebuinţării largi a apei în industriile şi în gospodăriile săteşti, la fel şi creşterea rapidă a folosirii apei, în faţa omenirii a apărut o nouă problemă – lupta cu epuizarea şi murdărirea resurselor de apă a planetei.

În ideile de resurse de apă intră apele utile, în care intră râurile, lacurile mările, oceanele, apele subterane, gheaţa de munte şi gheţarii polari, aburii atmosferici.

Cantitatea resurselor de apă rezultă din resursele stabile diferitelor părţi a hidrosferei.

Tabelul 3.1. Compoziţia chimică a aerului atmosferic uscat la suprafaţa pământului.

N^o_Denumirea gazului_Volumul concentraţiei %_Masa moleculară__1_Azot_78,084_28,0134__2_Oxigen_20,9476_31,998__3_Argon_0,934_39,978__4_Gaz carbonic_0,0314_44,0095__5_Neon_0,001818_20,179__6_Heliu_0,000524_4,0026__7_Metan_0,000_16,0403__8_Cripton_0,000114_83,80__9_Hidrogen_0,00005_2,1594__10_Protoxid de azot_0,0005_44,0128__11_Xenon_0,0000087_131,30__12_Bioxid de sulf_0-0,0001_64,0628__13_Ozon_0-0,000007 vara

0-0,00002 iarna_47,9982__14_Bioxid de azot_0-0,000002_46,0055__15_Amoniac_Urme_17,03061__16_Oxid carbonic_În aerul oraşului până la 0,000008_253,8088__17_Vapori de apă_2*10^-5___17a_În Antarctida_3,0___17b_La Tropice____

Tabelul 3.2. Rezervele apei Universului

N^o P/P_Denumirea obiectelor_Teritoriul răspândirii mil km²_Volumul mii km³_Procente în rezervele lumii %______De la rezervele totale_De la rezervele de apă dulce__********************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************_2_Apele subterane_34,8_23400_1,7_-__3_Apele subterane dulci_-_10530_0,76_30,1__4_Umiditatea solului_82,0_16,5_0,001_0,05__5_Gheţarii şi omăturile permanente_16,2_24064_1,74_68,7__6_Gheţarii subterani_21,0_300_0,022_0,86_********************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************vertalt_