sâmbătă, 18 august 2012

RECRUTAREA ŞI SELECŢIA FUNCŢIONARILOR PUBLICI


1.    FUNCŢIONARUL PUBLIC - CONCEPT, TIPOLOGIE

În conformitate cu prevederile art. 2, alin. 2 din Legea nr. 188 din 8 Decembrie 1999, privind Statutul funcţionarilor publici, funcţionarul public este pesoana numită într-o funcţie publică.
Astfel, considerăm necesar să ne oprim şi asupra conceptului de funcţie publică. Potrivit legii, funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală şi locală.
Principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice sunt:
a) legalitate, imparţialitate şi obiectivitate;
b) transparenţă;
c) eficienţă şi eficacitate;
d) responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;
e) orientare către cetăţean;
f) stabilitate în exercitarea funcţiei publice;
g) subordonare ierarhică.
Funcţiile publice sunt prevăzute în anexa la Legea statutului funcţionarilor publici, iar activităţile administrative care implică exercitarea prerogativelor de putere publică sunt următoarele:
a) punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative;
b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora;
c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi statisticilor, precum şi a documentaţiei privind aplicarea şi executarea legilor, necesare pentru realizarea competenţei autorităţii sau instituţiei publice;
d) consilierea, controlul şi auditul public intern;
e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare;
f) colectarea creanţelor bugetare;
g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară şi străinătate, în limita competenţelor stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi reprezentarea în justiţie a autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;
h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei publice.
Aşa cum am menţionat, pentru a putea ocupa o funcţie publică, persoana trebuie să fie numită în funcţia respectivă. Anterior actului de numire al funcţionarului public se desfăşoară activitatea de recrutare şi selecţie a acestuia.
Literatura de specialitate evidenţiază o serie de criterii pentru clasificarea funcţionarilor publici.
¨     după modul de învestire în funcţie, funcţionarii publici sunt debutanţi sau definitivi;
¨     după criteriul studiilor necesare pentru ocuparea unei funcţii publice, funcţionarii publici se împart în trei clase: clasa I (funcţionari publici cu studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă), clasa a II-a (funcţionari publici absolvenţi de studii superioare de scurtă durată) şi clasa a III-a (funcţionari publici absolvenţi de studii medii);
¨     potrivit nivelului atribuţiilor titularului funcţiei publice, distingem: înalţi funcţionari pubici, funcţionari publici de conducere şi funcţionari publici de execuţie;
¨     după caracterul funcţiei, funcţionarii publici pot fi clasificaţi în funcţionari profesionali (de carieră) şi funcţionari politici;
¨     după gradul de stricteţe al disciplinei deosebim între funcţionari civili şi funcţionari militari;
¨     în funcţie de modul de asigurare a funcţionării serviciilor publice, distingem între guvernanţi şi agenţi publici.
¨     după regimul juridic aplicabil, se deosebesc funcţionarii publici supuşi statutului general de funcţionarii publici supuşi unor statute speciale;
¨     după natura autorităţilor publici, distingem între funcţionari publici din administraţia guvernamentală şi cei din administraţia autonomă.

2.    PROCESUL DE RECRUTARE ŞI SELECŢIE A FUNCŢIONARILOR PUBLICI

2.1.                Scurt istoric al procesului de recrutare
Un prim procedeu a fost cel al eredităţii sau vexalităţii practicat în Anglia tradiţionalistă până aproape de zilele noastre, unele reminiscenţe ale acestuia, păstrându-se încă.
Democraţiile greceşti practicau procedeul tragerii la sorţi care s-a bucurat de o mare apreciere deoarece înlătura arbitrariul şi favoritismul. Dezavantajul acestui sistem era reprezentat de faptul că nu se ţinea cont de aptitudinile şi capacitatea fiecărui candidat. Se înlătura, aşadar, subiectivismul, dar se facilita hazardul şi riscul selectării celor mai puţin capabili.
Un alt sistem a fost cel prin care numirea se făcea de către superiorul ierarhic. Acest sistem, bazat aproape exclusiv pe puterea discreţionară a superiorului ierarhic, era dominat de favoritism şi arbitrariu. Din această cauză, s-au practicat mai multe căi de îngrădire a libertăţii de alegere a superiorului ierarhic. Una dintre ele a fost impunerea unor condiţii legale, prin lege sau regulamente, diminuându-se astfel numărul persoanelor care puteau fi alese şi prin aceasta puterea discreţionară a superiorului ierarhic. Un alt procedeu a fost cel al propunerilor, care presupunea activitatea a două autorităţi: un organ colegial sau unipersonal – care propune şi un altul, superior ierarhic, care numeşte, alegând, atunci când este cazul.

2.2.                Definirea procesului de recrutare şi selecţie a funcţionarului public.
În prezent, în România, conform art. 6, alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1209 din 14 oct. 2003 privind organizarea şi dezvoltarea funcţionarilor publici, recrutarea funcţionarilor publici se face prin concurs, organizat în limita funcţiilor publice vacante prevăzute anual în acest scop prin planul de ocupare a funcţiilor publice.  Concursul pentru ocuparea funcţiei publice se organizează numai în limita posturilor rămase vacante, după efectuarea transferului prevăzut de lege şi a redistribuirii funcţionarilor publici din corpul de rezervă, de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în condiţiile legii. Această modalitate de organizare a carierei funcţionarului public este prevăzută şi în Statutul funcţionarilor publici. Astfel, în capitolul VI - Cariera funcţionarilor publici , în secţiunea 1 – Recrutarea funcţionarilor publici, se precizează că „ocuparea funcţiilor publice vacante se poate face prin promovare, transfer, redistribuire şi concurs.” (art. 51, alin 1). Pentru a participa la acest concurs trebuie îndeplinite anumite condiţii strict prevăzute de lege.          
Principiile care stau la baza organizării carierei în funcţia publică sunt următoarele:
a)    competenţa, principiu potrivit căruia persoanele care doresc să acceadă sau să promoveze într-o funcţie publică trebuie să deţină şi să confirme cunoştinţele şi aptitudinile necesare exercitării funcţiei publice respective;
b)    competiţia, principiu conform căruia confirmarea cunoştinţelor şi aptitudinilor necesare exercitării unei funcţii publice se face prin concurs sau examen;
c)     egalitatea de şanse, prin recunoaşterea vocaţiei la cariera în funcţia publică a oricărei persoane care îndeplineşte condiţiile stabilite potrivit legii;
d)    profesionalismul, principiu potrivit căruia exercitarea funcţiei publice se face cu respectarea principiilor prevăzute de lege;
e)     transparenţa, potrivit căruia autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a pune la dispoziţie tuturor celor interesaţi informaţiile de interes public referitare la cariera în funcţia publică.
Literatura de specialitate defineşte recrutarea funcţionarilor publici ca fiind procesul de identificare şi atragere a personalului calificat pentru ocuparea posturilor şi/sau funcţiilor publice vacante.
Activitatea de recrutare, ca subiect de studiu pentru managementul instituţiilor publice, conţine un program alcătuit din patru etape:
¨     analiza cerinţelor postului vacant;
¨     întocmirea specificaţiilor aferente activităţii în postul liber;
¨     cercetarea posibilităţilor privind locurile unde pot fi găsiţi posibilii candidaţi;
¨     atragerea candidaţilor pentru posturile care urmează a fi ocupate.
Tot literatura de specialitate defineşte selecţia ca fiind un ansamblu de procese de analiză a calităţii şi a pregătirii profesionale a candidaţilor, în scopul numirii pe posturi şi/sau funcţii publice în administraţie a funcţionarilor publici necesari.
    
2.3.                Condiţii de acces într-o funcţie publică
Intrarea în corpul funcţionarilor publici de carieră se face prin ocuparea unei funcţii publice vacante de către o persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Prin stabilirea condiţiilor de acces în funcţiile publice, legiuitorul urmăreşte satisfacerea atât a unor scopuri de natură politică, cât şi a unor interese de ordin profesional-administrativ.
Condiţiile de acces în funcţiile publice pot fi grupate, după dreptul de apreciere în selectarea candidaţilor, în condiţii obiective şi condiţii subiective. Condiţiile obiective sunt verificate de autoritatea sau instituţia publică, pe baza actelor doveditoare prezentate de candidaţi, fără a avea un drept de apreciere asupra acestora, în timp ce condiţiile subiective se bazează pe dreptul de opţiune a angajatorului în stabilirea calităţilor individuale ale fiecărui aspirant la o funcţie publică.
După conţinutul lor condiţiile de acces în funcţiile publice pot fi:
¨     generale, care privesc toate funcţiile publice administrative, demnităţile publice şi funcţiile jurisdicţionale, fiind prevăzute atât în legea fundamentală, cât şi în statutul funcţionarilor publici;
¨     speciale, referitoare numai la anumite categorii de funcţionari publici, reglementate prin statute speciale.
Potrivit legii (art. 50 din Legea nr. 188 din 1999, republicată privind Statutul funcţionarilor publici) poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;
g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.

2.4.                Concursul pentru ocuparea unei funcţii publice
Concursul are la bază principiul competiţiei deschise, transparenţei, meritelor profesionale şi competiţiei precum şi cel al egalităţii accesului la funcţiile publice, pentru fiecare cetăţean care îndeplineşte condiţiile legale şi constă în 3 etape, după cum urmează:
a)   selectarea dosarelor de înscriere;
b)   susţinerea probei scrise;
c)   interviul.
Concursurile se organizează de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (pentru ocupare funcţiilor publice de conducere vacante cu excepţia celor de şef birou şi şef serviciu), de către autorităţile şi instituţiile publice din administraţia centrală şi locală (pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie şi a celor de şef serviciu şi şef birou), de către o comisie de concurs constituită pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici şi de către Institutul Naţional de Administraţie (pentru admiterea la programele de formare specializată în administraţia publică, organizate în scopul numirii într-o funcţie publică).
În vederea participării la concurs, candidaţii depun un dosar de înscriere, iar la probele următoare pot participa numai candidaţii ale căror dosare de înscriere au fost selectate de către comisia de concurs în condiţiile legii.
La proba scrisă, candidaţii redactează o lucrare sau completează unul sau mai multe teste grilă.
Interviul se susţine, de regulă, în aceeaşi zi cu proba scrisă şi constă în întrebări adresate candidaţilor de către comisia de concurs, fie pe probleme legate de funcţia publică, fie de verificare a cunoştinţelor de limbă străină sau a celor de operare/programare pe calculator.
Probele de concurs organizate de comisie se notează cu puncte de la 1 la 100, iar promovarea fiecărei probe se face ca urmare a obţinerii punctajului  minim de 50 de puncte. Punctajul final necesar pentru promovarea concursului este de minim 100 de puncte, care se obţin prin cumularea punctajului obţinut la cele două probe.

3.    ASPECTE DE DREPT COMPARAT
Referitor la funţionarul public din statele Uniunii Europene, vom prezenta în continuare câteva trăsături definitorii. Astfel, funcţionarii publici din statele U.E.  se constituie într-un corp bine definit în categoria personalului bugetar, temeiul legal al încadrării acestora regăsindu-se în lege şi făcându-se o delimitare de personalul contractual care se supune legislaţiei muncii. Numirea în funcţia publică se face în temeiul legii, prin voinţa autorităţilor publice, a reprezentantului statului care are atribuţii în acest sens. De asemenea, există anumite condiţii speciale stipulate de lege pentru eliberarea sau destituirea din funcţie a funcţionarilor publici, iar activitatea acestora este foarte bine reglementată, având un rol constituţional şi strategic. Stabilitatea pe funcţia publică este o cerinţă pe care toate instituţiile publice o respectă. Şi în statele Uniunii Europene funcţionarii publici au obligativitatea de a nu avea apartenenţă politică şi de a manifesta profesionalism în exercitarea funcţiilor publice.
Aproape toate statele membre ale Uniunii Europene au stabilite reglementări generale privind raporturile în cadrul serviciului public. Astfel, Danemarca, Belgia, Franţa, Germania, Grecia, Spania, Italia, Luxemburg, Austria, Portugalia, Finlanda şi Suedia au prevăzute în Constituţie principiile generale de organizare a administraţiei publice, aplicabile funcţionarilor publici. În Marea Britanie, primul ministru, care este în acelaşi timp şi ministrul funcţiei publice, are competenţa să elaboreze reglementări şi instrucţiuni pentru funcţionarii publici - Home Civil Service, inclusiv să stabilească o serie de condiţii de angajare pentru aceştia.
O analiză asupra cadrului legislativ, care reglementează funcţia publică în unele ţări ale Uniunii Europene, arată că acesta diferă de la o ţară la alta. În continuare sunt menţionate câteva acte normative care reglementează funcţia publică în câteva ţări ale Uniunii Europene:
¨     Austria: Codul serviciului public;
¨     Danemarca: Constituţia, Legea serviciului public;
¨     Finlanda: Constituţia, Statutul general al funcţiei publice, statutele speciale ale celor trei corpuri, Codul funcţiei publice;
¨     Germania: Constituţia, Legea funcţionarilor publici;
¨     Grecia: Constituţia, Codul serviciului public;
¨     Irlanda: Legislaţia secundară;
¨     Italia: Constituţia, Legea serviciului public, Legea nr.59/127 din 1997 pentru reformă şi simplificarea administraţiei publice;
¨     Luxemburg: Constituţia, Codul serviciului public;
¨     Olanda: Constituţia, Legea serviciului public, Regulile generale privind serviciul public;
¨     Spania: Constituţia, Codul serviciului public;
¨     Suedia: Constituţia, Actul privind angajaţii din sectorul public;
¨     Marea Britanie: legislaţie secundară, Ordinul serviciului public în consiliu, Actul referitor la serviciul public şi Codul managementului funcţiei publice.
În ţările membre ale Uniunii Europene predomină sistemul carierei, potrivit căruia un funcţionar public va ocupa succesiv posturi în ierarhia administrativă a funcţiei publice, în condiţiile garantării stabilităţii titularilor pe posturi şi funcţii publice.
Ţări ca Danemarca, Olanda şi Suedia au generalizat pentru întreaga administraţie publică sistemul de încadrare a funcţionarului public pe post, cu excepţia domeniului afacerilor externe şi a sistemului judiciar. Principala caracteristică a acestui sistem este că recrutarea şi selecţia funcţionarilor publici se face în acelaşi mod ca în sectorul privat.
Funcţionarii publici sunt recrutaţi pentru un anumit post sau funcţie publică, dar pot candida pentru orice alt post vacant din sectorul public, în situaţia în care candidatul îndeplineşte condiţiile prevăzute de structura postului sau funcţiei publice vacante şi îşi asumă responsabilitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice.
Pentru Italia, Irlanda şi Marea Britanie sistemul carierei se combină cu cel focalizat pe structura postului. În Irlanda şi Marea Britanie, ocuparea unor posturi este condiţionată de absolvirea anumitor studii.
În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene se solicită anumite diplome pentru încadrarea pe un anumit nivel în serviciul public, excepţie făcând doar ţările în care selecţia se face în funcţie de cerinţele postului sau funcţiei publice.
În multe ţări ale Uniunii Europene, candidaţii nu sunt numiţi direct funcţionari publici, fiind necesară parcurgerea unei perioade de stagiu sau de instruire specifică. Durata şi conţinutul acestei perioade diferă de la o ţară la alta, iar în unele ţări depinde de nivelul la care urmează să se facă numirea.
În majoritatea statelor există o vârstă minimă pentru intrarea în corpul funcţionarilor publici, uneori existând şi o vârstă maximă. În Franţa, Olanda, Suedia, Marea Britanie nu există limită de vârstă, fiind menţionate reglementări specifice cu privire la nediscriminarea pe motiv de vârstă.
Pentru recrutarea funcţionarilor publici, în general, se utilizează trei metode. În unele state pentru ocuparea posturilor sau funcţiilor vacante se organizează concursuri de către o anumită autoritate la nivel central sau de către instituţia sau autoritatea publică unde există locurile vacante.
Astfel de ţări în care este utilizată metoda concursului sunt: Austria doar pentru anumite posturi şi funcţii publice, Belgia, Franţa, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Portugalia şi Spania.
În Belgia, există o autoritate centrală competentă în organizarea concursului. Aceasta se numeşte Secretariat Permanent de Recrutare pentru recrutarea funcţionarilor publici la nivel federal şi regional.
În   Franţa  există  École  Nationale  d’Administration,  o  autoritate
centrală pentru selecţia funcţionarilor publici pentru posturi şi funcţii publice de nivel superior. În această ţară, există Institutes Regionaux d’Administration ca instituţie specializată, dar la aceasta se adaugă şi alte autorităţi care se implică în selecţia funcţionarilor publici pentru posturile şi funcţiile de la nivel mediu şi inferior. În Grecia, autoritatea centrală care gestionează organizarea concursurilor este Comisia pentru selectarea personalului - Personal Selection Board, iar în Irlanda, instituţia responsabilă cu organizarea concursurilor este Comisia Serviciului Public - Civil Service Commision. În Italia, numai concursurile pentru cele mai importante posturi se organizează centralizat de către Departamentul funcţiei publice subordonat Consiliului de Miniştri – Dipartimento della funzionepubblica presso la Presidenzia del Consiglio dei Ministri.
O a doua metodă de selecţie utilizată în Germania, şi în unele situaţii şi în Austria, aşa numita Stellenausschreibung, constă în selecţia personalului pentru serviciul public prin publicarea obligatorie a postului vacant, însă fără organizarea unui concurs.
În vederea realizării reformei administrative, Danemarca, Finlanda, Olanda, Suedia şi Marea Britanie au renunţat la vechea metodă de selecţie şi au adoptat unele metode informale de recrutare bazate pe respectarea anumitor cerinţe specifice necesare îndeplinirii atribuţiilor prevăzute pentru postul vacant, fără a avea strict în atenţie diplomele de studii sau vechimea. Fiecare autoritate sau instituţie publică stabileşte un set de cerinţe referitoare la educaţie, aptitudini, experienţă profesională.
În Marea Britanie, agenţiile de recrutare şi autorităţile sau instituţiile publice colaborează  cu organizaţii  private, specializate în
recrutarea şi selecţia funcţionarilor publici. Pentru poziţii importante, respectiv înalţi funcţionari publici, instituţia responsabilă cu recrutarea este Comisia Serviciului Public, sau, după caz, Agenţia de recrutare şi evaluare.
În toate ţările membre UE, candidaţii care au cazier judiciar, nu pot fi recrutaţi pentru a ocupa o funcţie publică. De asemenea, starea corespunzătoare fizică şi psihică reprezintă o condiţie esenţială pentru ocuparea unei funcţii publice.
Aşa după cum reiese din scurta prezentare a câtorva aspecte referitoare la cariera funcţionarului public, în statele Uniunii Europene există o bază comună de principii, de valori şi cerinţe pe care toate statele le respectă. Există, de asemenea, obiective comune care sunt urmărite de toate statele, în domeniul funcţiei publice. Se constată, de asemenea, existenţa unor practici specifice şi structuri distincte, referitoare la activităţile din domeniul managementului funcţiei publice, ceea ce face ca finalitatea activităţilor să răspundă aşteptărilor sistemului social.
În procesul de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană, devine esenţială adaptarea managementului funcţiei publice din România la principiile fundamentale ale acestui domeniu în ţările UE, pentru ca, pentru început, un grad corespunzător de compatibilitate să determine corecţiile necesare în timpul cel mai scurt.
Faptul că resursa umană este cea mai importantă bogăţie pe care o are o instituţie publică, trebuie să determine concentrarea atenţiei şi în România asupra modalităţilor celor mai potrivite de transformare a ei în principalul motor al accelerării reformelor în sectorul public.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu