Există aproximativ
360 de specii, care împreună cu calcanii şi alte specii se disting de numărul
mare de peşti osoşi prin scheletul lor cartilaginos.
Rechinii sunt versatili, înotători rapizi şi au simţuri foarte dezvoltate. Multe specii de rechini sunt capabile să vâneze şi să mănânce majoritatea animalelor marine. Aceste calităţi au contribuit la lunga lor istorie evoluţionară.
Numeroase
specii de rechini, care trăiesc astăzi sunt similare cu speciile care înotau în
mările din perioada cretacică cu mai mult de 100 de milioane de ani în urmă.
Rechinii prezintă de asemenea o mare diversitate în comportament şi mărime.
RECHINUL BALENĂ URIAŞĂ este cel mai
mare peşte din mări, cântărind aproximativ 18 tone şi măsurând peste 15 metri.
Această specie de rechini se găseşte în aproape toate mările, dar în număr mai
mare se întâlnesc în apele tropicale şi subtropicale.
RECHINUL CIOCAN are de la 5-7 branhii aşezate în spatele capului. Coada
este asimetrică de la care porneşte coloana vertebrală şi se extinde până la
lobul superior.
Multe specii de
rechini au rânduri de dinţi ascuţiţi fixaţi într-o membrană fibroasă. Dinţii,
care sunt frecvent pierduţi în carnea prăzii sunt rapid înlocuiţi de alţii.
Cozile şi
aripioarele sunt foarte rigide, prin aceasta se deosebesc de peştii osoşi.
Contrar
imaginii create de oameni aripioara dorsală rareori iese în afară, doar atunci
când rechinii sunt aproape de suprafaţa apei.
Rechinii
au enzime digestive puternice şi un fald epitelial, care este spiralat în jurul
intestinului subţire, dând posibilitatea peştelui să absoarbă o mare şi
diversificată cantitate de hrană. Rechinii
sunt şi sanitari ai mărilor şi oceanelor hrănindu-se cu leşuri de peşti şi de
asemenea cu scoici ,păsări, crabi, broaşte ţestoase şi o mare diversificare de
peşti; unii vânează chiar şi rechini mai mici.
Masculii
se deosebesc de femele printr-o prelungire, care este o extensie a aripioarei
pelvice şi serveşte ca organ copulativ.
REPRODUCEREA
Spre deosebire de peşti osoşi, care de obicei au
pui mici şi imaturi, cea mai mare parte a rechinilor produc pui mari şi bine
dezvoltaţi. Rechinul tigru, de exemplu dă naştere numai la doi pui odată.
Fertilizarea are loc intern. Cea mai mare parte a rechinilor sunt ovovivipari,
ouăle dezvoltându-se în interiorul femelei, aceasta dând naştere la pui vii.
Alţi rechini ovipari îşi depun icrele extern;
ouăle sunt de obicei în interiorul unei cochilii, prevăzute cu cârcei , care le
ajută să se prindă de roci sau plante. Alţii sunt vivipari, în acest caz puiul
se dezvoltă în interiorul femelei, ca la mamifere.
Dezvoltarea embrionară durează mai mult de 6
luni, iar în Atlantic la unii peşti durează mai mult de 2 ani. La naştere puiul
de rechin al unor specii mai mari au mai mult de 1m lungime şi sunt rapizi,
capabili să înoate şi se hrănesc cu acelaşi fel de pradă ca adulţii.
SIMŢURILE ŞI HRĂNIREA
Rechinii au simţul mirosului foarte dezvoltat
fiind capabili să detecteze în apă cantităţi mici de substanţe, cum ar fi
sângele, astfel orientându-se spre pradă. Văzul deşi mai puţin dezvoltat permit
rechinului să vadă mişcările umbrelor şi luminilor în apele întunecate.
Rechinii sunt sensibili la sunetele cu frecvenţă joasă şi au o bună
direcţionare auditivă. Organele aşezate lateral şi pe bot dau posibilitatea
rechinului să perceapă stimulii electrici produşi de contracţiile musculare a
peştilor osoşi. Această combinaţie de simţuri ascuţite au dus la evoluţionarul
succes al rechinilor.
Cei mai periculoşi rechini pentru oameni sunt
marele alb rechinul ciocan, rechinul tigru şi rechinul albastru.
Comentarii
Trimiteți un comentariu