sâmbătă, 18 august 2012

Receptia senzoriala


Receptia senzoriala este o forma specifica de realizare a comunicarii noastre cu lumea externa, a carei functionare incepe chiar inainte de nastere, cand devine posibila formarea unor reflexe conditionate la agenti mecano-acustici si termici din mediul extern.
Din punct de vedere structural, senzorialitatea pune in evidenta doua componente mari: Senzatia si Perceptia.
Senzatia este primul nivel psihic de prelucrare , interpretare si utilizare a informatiei despre insusirile obiectelor si fenomenelor lumii externe si despre starile mediului intern. Ea este sursa primara a cunostintelor si constituie atat punctul de pornire, cat si cel de sosire in intregul demers al cunoasterii psihologice, procesele psihice zise superioare trebuind a fi studiate si explicate prin descompunere si reducere la senzatii.

*****
In lumina multor explicatii si teorii date de-a lungul timpului, se desprinde urmatoarea definitie generala a senzatiei : Senzatia este reflectarea activ-selectiva a insusirilor particulare si  singulare ale stimulilor modali specific in forma unui cod imagine. Continutul ei furnizeaza o informatie secventiala, fragmentara despre obiectele si fenomenele perceptibile.Ea nu permite identificarea acestor obiecte si fenomene, ci doar discriminarea lor in interiorul uneia si aceleiasi insusiri - intensitate, durata, greutate, temperatura, etc.

Analiza senzatiei trebuie sa ia in consideratie interactiunea factorilor externi si a celor ce tin de de organizarea si « functionarea » subiectului.   
Sensibilitatea si legile ei

Sensibilitatea reprezinta premisa biofiziologica a capacitatii de a avea senzatii.
Sensibilitatea este considerata totusi ca “o proprietate a organismului de a receptiona factorii indiferenti, de a stabili un raport cu sens intre ei si cei conditionati ”(Zlate).
De aceea interpretarea posibilului suport organic al senzatiilor a fost intotdeauna mai dificila. Ea implica incontestabil structuri si retele neural reflexogene de excitatie bine determinate anatomic; dar ele de fiecare data mai presupun unele structuri de suport functionale, mai greu identificabile in acest fel.
Pentru psihologi producerea sensibilitatii este o functie dependenta de motricitatea care o faciliteaza. Relatia dintre sensibilitate si motricitate se situeaza la doua niveluri: la cel macrosistemic care vizeaza relatia organism -mediu si la nivelul microsistemelor al analizatorilor. Sensibilitatea se formeaza si se perfectioneaza in cursul vietii in stransa legatuara cu motricitatea la nivelul tuturor modalitatilor senzoriale.
Cu nimic diferit de excitabilitatea sau iritabilitatea, senzatiile si sensibilitatea se raporteaza  in mod egal si au ca suport o activitate a sistemului nervos central. Poate sa fie invocat deseori sinestezic si sistemul endocrin, precum si alte organe si tesuturi (hepatic, muscular, etc.) ; Cu deosebirea ca doar procesele psihice proprii sensibilitatii corespund totusi unui nivel de reflectare superioara, sunt expresia unui nivel adaptiv ce depaseste nemijlocitul raport organism-mediu, pentru a cuprinde ansamblului raporturilor functionale cognitiv-conative subiect-obiect. 
Aparitia sensibilitatii introduce in relatia organism-mediu o functie noua, cea a semnalizarii, care consta in aparitia unei legaturi si a unui transfer de semnificatie de la stimulul biologiceste necesar (neconditionat ) la stimulul neutru (conditionat).
Realizrea functiei sensibilitatii si a semnalizarii au reclamat si forma -
rea unor mecanisme adecvate. Asa s-au desprins si s-au diferentiat, treptat, in cursul evolutiei filogenetice, structuile receptoare si cele neuronale.
In organizarea si functionarea sensibilitatii si a structurilor senzoriale, o data cu aparitia omului, se va impune un principiu nou. Este vorba de principiul aferentatiei dominante individuale : la fiecare individ, in functie de particularitatile organizarii sale interne sale interne si ale contextulii socio-cultural in care traieste, din multimea initiala a modalitatilor senzoriale se va desprinde si se va impune ca dominant auna anume.
La animale, aferentatia dominanta este o caracteristica a speciei.
Deosebirea intre sensibilitatea omului si cea a altor animale va consta si in directiile de perfectionare :
----- la animale, perfectionarea se va realiza in intensiune si unidimensional ;
----- la om, aceasta se va realiza in extensiune si global.
In final, ceea ce marchiaza deosebirea intre cele doua sensibilitati rezida in baza obiectiva de conditionare :
***sensibilitatea animalelor  s-a dezvoltat si functioneaza doar in raport cu influentele si stimulii mediului natural ;
***sensibilitatea omului se diferentiaza si se perfectioneaza si in raport cu influentele si stimulii mediului socio-cultural. Gratie acestei instrumentari socio-culturale , se amplifica atat rezolutivitatea mecanismelor de prelucrare-integrare a iformatiei extrase, cat si caracterul activ si meditat al senzatiei.
Asadar, sensibilitatea este diferentiata, inalt specializata si distribuita pe modalitati in cadrul diversilor analizatori. Toate aceste modalitati, pe langa particularitaile proprii,  pun in evidenta existenta unor trasaturi si legi generale comune :
a)toate se prezinta in forma continuumui, delimitate la extremitati de pragul absolut superior (intensitatea maxima a stimulului) si de pragul absolut inferior (intensitatea minima a stimulului) ;
b)in interiorul continuumului, intre cele doua praguri absolute ;
c)dinamica si functionarea tuturor formelor modale de sensibilitate, se subordoneaza actiunii a trei categorii de legi :
1.psihofizice ; 2.psihofiziologice ; 3.socio-culturale.
Legile psihofizice ale sensibilitatii se refera la raportul dintre intensitatea fizica a stimulului si nivelul sensibilitati, respectiv al senzatiei.Ele au fost descoperite si studiate in cadrul psihofizicii clasice.
Prima lege se aplica pragurilor absolute, pe cand cea de-a doua reglementeaza pragurile si sensibilitatea diferentiala.
Legile psihofiziologice ale sensibilitatii exprima dependenta nivelului si dinamicii acesteia de fenomenele care au loc in organizarea interna a subiectului, inainte si in timpul receptionarii stimulului modal specific.Esentiale sunt : legea adaptarii, legea contrastului, legea sensibilizarii si depresiei, legea sinesteziei si legea oboselii.
Legea adaptarii exprima caracterul intrinseg dinamic al sensibilitatii, deplasarea in sus sau in jos a pragurilor absolute si diferentiale sub actiunea prelungita a stimulului sau in absenta acestuia.
Legea contrastului exprima cresterea sensibilitatii ca efect al interactiunii spatio-temporare a excitantilor de intensitati diferite, care actioneaza simultan sau succesiv asupra aceluias analizator.Corespunzator, vom avea doua tipuri de contrast : simultan si succesiv.
Cel simultan consta, fie in accentuarea reciproca a claritatii si pregnantei stimulilor prezentati in acelasi moment in campul perceptiei, fie in accentuarea stimulului principal sub influenta stimulilor de fond.Contrastul simultan are o sfera de manifestare mai redusa decat cel succesiv ; este greu de obtinut in cadrul sensibilitatii gustative si olfactive si slab exprimat in cadrul celei auditive.
Contrastul succesiv consta in cresterea acuitatii perceptive (a nivelului sensibilitatii ) in raport cu un stimul prezentat la scurt timp dupa actiunea mai indelungata a altui stimul de aceeasi modalitate, dar diferit dupa intensitate.El se evidentiaza in sfera tuturor modalitatilor senzoriale.
Asatazi, se considera ca in structura fiecarui analizator exista retele neuronale specializate in crearea si accentuarea contrastelor.
Acestea se regleaza la diferite niveluri si, in functie de sarcina perceptiva sau de caracteristicile fizice si statistice ale stimulilor, emit doua categorii de semnale : de sensibilizare a unor neuroni (senzitivi) si de inhibare
a  altora.
Legea sensibilizarii si depresiei exprima cresterea sau scaderea sensibilitati in cadrul unui analizator, fie ca urmare a interactiunii diferitelor campuri receptoare proprii, fie ca urmare a interactiunii lui cu alti analizatori.
Modificarea sensibilitatii pe fondul interactiunii analizatorului este un fenomen frecvent si usor de observat.
Legea sinesteziei exprima acea interactiune intre analizatori, in cadrul careia calitatile senzatiilor de-o anumita modalitate sunt transferate senzatiilor de-o alta modalitate.
Legea oboselii exprime faptul ca analizatorii fiind sisteme care functioneaza pe baza de consum de energie stocata in structura lor, iar aceasta energie fiind cantitativ limitata sunte supusi fenomenului de oboseala.
Legile socio-culturale ale sensibilitatii exprime dependenta organizarii si functionarii mecanismelor senzoriale ale omului de particularitatile stimulului, sarcinilor, formelor de activitate si etaloanelor pe care le genereaza in mediul socio-cultural. Daca legile psihofizice si cele psihofiziologice sunt generale, legile socio-culturale sunt proprii numai sensibilitatii omului.
La om, devine obligatoriu, ca in analiza sensibilitatii, pe langa componentele si formele primare, sa se adauge componente si forme secundare. Asa avem de pilda, sensibilitatea muzicala, sensibilitatea fonematica, sensibilitatea culturala, sensibilitatea cromatica diferentiala.
Se poate indica cel putin patru legi de sorginte socio-culturala care se includ in evolutia si structurarea sensibilitatii, si anume : legea constientizarii ;legea exercitiului selectiv ;legea estetizarii si semantizarii  si legea verbalizarii.
Legea constientizarii postuleaza faptul ca delimitarea si definirea continuumului sensibilitatii se realizeaza prin raportarea la starea vigila a subiectului si la capacitatea subiectului de a avea o senzatie specifica de care
sa-si dea seama.
Legea exercitiului selectiv exprima dependenta nivelului de dezvoltare si
eficienta a diferitelor forme modale ale sensibilitatii de procesul  general al invataturii pe care-l parcurge individul uman de la nastere la maturitate si de specificul activitatii dominante.
Legea estetizarii si semanizarii exprima modelarea sensibilitatii umane in raport cu desprinderea si actiunea a doi factori culturali :frumosul si semnificatia.
Legea verbalizarii exprima o caracteristica generala a organizarii psiho-comportamentala a omului, anume aceea a edificarii si reglarii verbale.             Sensibilitatea se subordoneaza si ea acestei legi, cuvantul exercitand o actiune reglatoare direct asupra ei.
Cuvantul dirijeaza intreaga dinamica a receptiei senzoriale in campul simulator extern. Astfel, gratie reglajului verbal, functia sensibilitatii se logicizeaza, organizandu-se pe programme specifice, bazate pe conditii logice si criterii de relevanta, reprezentativitate si semnificatie.

Concluzie

Concomitenta perfectionarii formelor  si structurilor de miscare s-a produs si procesul de psihogeneza a reflectarii senzoriale. Sistemele organice initial dovedesc doar un nivel prepsihic distinct de iritabilitate fata de actiunea diversilor agenti stimulatori. Pe trepte superioare de evolutie filogenetica a comportamentului organismele dotate cu un sistem nervos vor  putea sa manifeste excitabilitate fata de actiunea diversilor agenti stimulatori. Pe treptele superioare de evolutie a comportamentului, de perfectionare a zestrei neuronale de suport, va permite ca organismele sa dovedeasca propriu-zisa disponibilitate superioara psihica de reflectare nimita sensibilitate, de integrare adaptativa psihica a realitatii inconjuratoare.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu