joi, 16 august 2012

Razboiul ruso-turc


      Razboiul ruso-turc de la 1806-1812 a insemnat o noua invazie a rusilor in ambele principate, ocuparea pentru alti cinci ani a acestora cu acordul condamnabil al lui Napoleon Bonaparte. „Scopul cel mai evident si cel mai important, aprecia ministrul de externe rus in numele imparatului, este alipirea celor doua principate la Rusia. Nici o alta achizitie nu poate sa le inlocuiasca".
Sub presiunea ofensivei lui Napoleon, tarul a fost obligat sa incheie pace cu turcii si sa se multumeasca doar cu teritoriul dintre Nistru si Prut, adica Basarabia. Actul a fost savarsit de Turcia prin cedarea acestui teritoriu romanesc.

Multi ani, Austria si Rusia au luptat impotriva Imperiului Otoman (1710-1711, 1716-1718, 1735-1739, 1768-1774, 1787-1792, 1806-1812, 1828-1829, 1853-1856): acele lupte au avut loc pe pamantul Romniei si au fost insotite intotdeauna de ocupatie militara straina, care, adeseori, s-a mentinut mult timp dupa ce razboiul propriu-zis s-a terminat, astfel ca tarile romanesti au indurat nu numai devastarea si pierderile irecuperabile, dar au trecut, de asemenea, si prin dislocari de populatie si amputari de teritorii dureroase. De exemplu, Austria a anexat Oltenia temporar (1718-1793), precum si Nordul Moldovei, numit Bucovina (1775-1918).
Dupa razboiul ruso-turc din 1806-1812, Rusia a anexat partea de rasarit a Moldovei, teritoriul dintre raurile Prut si Nistru, numit mai tarziu Basarabia (1812-1918).

Basarabia a fost cedata imperiului tarist prin pacea de la Bucuresti din 1812, care
punea capat razboiului ruso-turc debutat cu sase ani în urma la 1806. Acest razboi
nenorocit a carui miza au constituit-o la un moment dat Tarile Române în întregime
s-a încheiat într-un mod foarte bizar, cel putin în raport cu conjunctura
internationala din momentul semnarii tratatului de pace. De-a lungul razboiului
turcii trecusera prin momente foarte dificile dar au rezistat, as zice eroic,
injonctiunilor teritoriale rusesti care nu se limitau la Basarabia, ci vizau ambele
Principate. Momentul critic l-a constituit perioada în care Napoleon si Alexandru I
s-au înteles la Tilsit si la Erfurt. Ori, începând cu 1810 a intervenit o ruptura între
Rusia si Franta cauzata de refuzul Rusiei de a respecta blocada comerciala
decretata de Napoleon împotriva Angliei.

 Aceasta ruptura a evoluat pâna la razboiul din vara lui 1812 când Napoleon a invadat Rusia. Ori, la data negocierilor si a semnarii tratatului de pace ruso-turc de la Bucuresti (16-28 mai 1812) iminenta invadarii Rusiei de catre francezi era de notorietate europeana. “În asemene împrejurari întelegem prea bine cât de mare era interesul Rusiei de a încheie pace cu Turcia si înca o pace cu folos ; ceea ce nu se întelege tot atât de usor ester cum Turcia care putea sa folosesa atât de minunat noua dusmanie izbucnita între Franta si Rusia, se îndupleca la o pace care rasluia iarasi o bucata din împaratia sa, când numai cu putina taraganare ar fi putut-o pune în stare de a cere ea ceva de la rusi pentru încetarea dusmaniilor.”
Inconsecventa pozitiei Turciei la negocierile cu Rusia este semnalata si de ambasadorul Frantei la Constantinopol, Latour Maubourg : ”Poarta refuzând timp de cinci ani de a ceda un singur palmac de teritoriu, cu toate ca pe atunci Rusia libera din toate partile si nefiind amenintata de nicairi, avea pe pamântul turcesc o armata de 80,000, a carei înainte mergatori ajunsesera pâna în centrul Rumeliei (sudul Bulgariei, n.n.), câta neconsecventa nu ar fi de a ceda niste cetati care alcatuiesc siguranta împaratiei otomane (Hotinul, Benderul, Ismailul) astazi când Rusia în ajunul de rumpe cu Franta, si-a adunat toate puterile în Polonia, a desertat Rumelia si nu mai are pe teritoriul otoman decât o slaba armata de 20,000 de oameni care nu se poate spori !”

Totusi tratatul de pace de la Bucuresti încheiat între Padisahul Turciei si Împaratul Rusiei stipula ca : “Prutul, din locul unde intra în Moldova pâna la gurile sale si de acolo, malul stâng al Dunarii, pâna la Chilia si varsarea ei în Marea Neagra, formeaza frontiera celor doua împaratii” si “Partea din Moldova asezata pe malul drept al Prutului este abandonata si data Sublimei Porti, iar Înalta Poarta cedeaza Curtii Imperiale rusesti pamânturile din stânga Prutului.”




Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu