joi, 9 august 2012

Fibrele textile

          Fibrele textile sunt cele mai utilizate de om pentru imbracaminte.  Daca pâna la începutul acestui secol necesitatile de îmbracaminte erau satisfacute în totalitate de produsele naturale, la sfârsitul secolului, 70% din aceste necesitati vor fi satisfacute de fibrele chimice. O ramura mai recenta a fibrelor chimice care s-a dezvoltat în ultimi 40 de ani într-un ritm extraordinar o reprezinta fibrele sintetice. Acest fibre sunt rodul dezvoltari uneia dintre cele mai moderne ramuri ale chimiei: chimia polimerilor. Sintetizarea lor a fost posibila doar atunci când cercetarea a relevat caracteristicile necesare unui polimer fiabil: sa fie filiform (adica fara ramificari sau reticuli ai catenelor); sa aiba o masa moleculara potrivita, sa poata fi orientat si cristalizat; sa fie solubil în solventi sau sa se topeasca fara descompunere.
          Tesaturile textile se caracterizeaza prin elasticitate, mladire si porozitate fina. Ele retin particulele suspensiei atat prin efectul de cermare cat si prin absorbtie. Au rezistenta mecanica redusa si se colmateaza usor. Sunt folosite ca suprafete filtrante intinse pe rame sau pe un  support original si exceptional, in forma de pungi. Felul tesaturii, porozotatea, grosimea tesaturii, natura materialului tratarea ulterioara dau panzelor filtrate o mare varietate si adaptabilitate la conditiile de filtrare.
          Procedeu de tratare cu polimeri prevede fixarea fibrelor în tesatura, cu ajutorul unor punti microscopice de masa plastica, unele de altele, pentru a le împiedica sa se deplaseze si sa se încâlceasca. Astfel desi nu se modifica structura solzoasa a fibrelor, aceste sunt împiedicate sa se miste una în raport cu cealalta. Avantajele sunt multiple: procedeu nu necesita tratarea prealabila a fibrei, structura si calitatile aceste fiind pastrate intacte, iar tratarea se aplica tesaturii sau chiar confectiilor finite, prin simpla înmuiere într-o solutie sau emulsie de polimeri. Pâna în prezent au fost testate mai multe tipuri de polimeri pentru aceasta operatie. Cei mai indicati sunt cei care contin grupari ce permit formarea de legaturi chimice între lanturile moleculare, constituind, dupa aplicare, punti de rasina insolubila, dar moale si elastica, fapt ce elimina pericolul ca stofa sa devina rigida.
Fibrele textile se impart in mai multe grupe :
·         Fibre naturale ;
·         Fibre artificiale ;
·         Fibre sintetice .












                                                  Fibrele naturale

          Fibrele naturale se impart in doua mari categorii :
·         Fibre proteice naturale ;
·         Fibre celulozice naturale .

Fibrele proteice naturale  .

          Parul de la animale (lâna, parul din blana animalelor) sunt fibre proteice. Acestea ard mai greu decât matasea. Flama este rapida, dar este dificil sa fie intretinuta arderea. Aceste fibre sunt constituite din catene macromoleculare cu structura de proteine. Cele mai importante fibre din aceasta grupa sunt : cele din matase naturala si lana.

          Matasea naturala :  

          Matasea naturala este o fibra cu componenta proteica, obtinuta din gogosile (secretia) viermelui de matase si, în general, arde repede, cu o flacara medie ca intensitate, miroase asmenea parului sau unghiei arse. Cenusa este usor farâmicioasa. Matasea se stinge mai greu. Aceasta este puternic concurata de fibrele sintetice, ajungând în unele state sa fie înlocuita complet de fibrele sintetice. Industria matasii este dezvoltata în statele cu traditii în cresterea viermilor de matase (China, Italia, R.P.D. Coreeana si Coreea de Sud).    
          China - tara originala a matasii naturale, renumita prin matasea si adevaratele opere de arta obtinute din matasea naturala. Centrele sunt concentrate în China de Est si Sud-Est, renumit fiind centrul Shandong, L'Eshan, Anayang, Gaipeng, Luda, Qingadao. Alte tari producatoare de matase:
-  Italia, cu centrele Padova, Como, Florenta;
-  Franta, cu vestitul centru Lyon, prelucrând matasea din import;
-  SUA, cu New York, New Jersey.
          Un eveniment important l-a constituit introducerea în Europa a matasei din China, fapt care a generat ideea de a se încerca imitarea ei pe cale artificiala, idee ce a fost realizata industrial la sfârsitul secolului al XIX-lea de catre Hilaire de Chardonet. Acesta a patentat în 1885 procedeul de producere a matasii ce-i poarta numele, prin filtrarea nitrocelulozei urmata de denitrare.
          Industria in matasea naturala la noi in tara foloseste ca materie prima matasea naturala importata din China, cât si matasea sintetica (artificiala). Matasea naturala este obtinuta în sud-vestul tarii; se prelucreaza la Lugoj, Timisoara, alte centre fiind Bucuresti si Valenii de Munte. Matasea artificiala se produce la Lupeni, Braila (Chiscani), Popesti-Leordeni (împreuna cu firele celulozice). Cele doua categorii de materii prime sunt prelucrate apoi în tesatoriile de la Bucuresti, Lugoj, Timisoara, Iasi, Codlea, Târgu Mures.




          Lana :

          Datorita proprietatilor sale binecunoscute (calduroasa, moale, se vopseste si se lucreaza excelent), lana este ideala pentru confectionarea covoarelor si a mochetelor. Texturile si modelele in care poate fi folosita sunt, practic, infinite.
In magazine sunt disponibile acum si covoare din lana in combinatie cu iuta. Ca element deosebit de design, unele modele au mici bucati de lemn amplasate in centru.
          Una dintre necesitatile vitale ale fiintei umane din toate timpurile a fost ca, pe lânga asigurarea hranei, sa-si procure si materialele necesare confectionarii îmbracamintei. În acest scop, ca si în alte cazuri, omul s-a adresat naturii. Prin încercari, timp de mii si mii de ani, el a reusit sa identifice diferite materiale adecvate acestui tel si sa elaboreze tehnologiile necesesare prelucrarii lor.         
          Desi aproape jumatate din tesaturile din lâna rezistente la spalare produse azi în lume sunt obtinute prin procedeul oxidativ. Procedeul oxidativ are tendinta de a fi înlocuit rapid de catre tratarea cu polimeri, care are avantajul de a elimina complet degradarea fibrei. 
          Astazi, în întreaga lume, aproximativ 4-5 milioane kilograme de lâna sunt tratate anual pentru a fi ignifiate. Lâna tratata poate fi spalata sau curatata prin procedeul uscat, fara a-si pierde rezistenta la flacara, si depaseste chiar cele mai exigente standare referitoare la rezistenta textilelor la solicitarile termice.
          Industria lanii este ramura legata de o ocupatie straveche - pastoritul - care a asigurat materia prima pentru o gama larga de produse casnice. De fapt, se mai pastreaza obiceiul în mediul rural ca unele piese vestimentare (itari, camasi) sau de uz gospodaresc (cuverturi, covoare), sa fie lucrate în casa, cu mult simt artistic. În jurul Brasovului si Sibiului sunt zone traditionale de crestere a ovinelor, favorizând dezvoltarea industriei lânii de timpuriu. Materia prima o reprezinta în primul rând lâna fina si semifina obtinuta de la oile merinos. În ultimii ani se foloseste tot mai mult amestecul cu fire sintetice, obtinându-se produse de calitate.


         
          Fibre celulozice naturale

          Fibrele celulozice au un grad de policondensare care difera de la un material celulozic la altul.  Celuloza din bumbac are un grad de policondensare foarte mare, situat intre 1200 – 1300, avand catene macromoleculare lungi, in timp ce in cazul inului si canepii, el se situeaza intre 800 – 1000
          Printre fibrele celulozice naturale se numara cele obtinute din : bumbac, in, canepa, iuta, etc.




          Bumbacul :

          Bumbacul este materie prima de baza pentru industria textila.
          Bumbacul este o fibra naturala, polimerica, vegetala extrasa din fructul plantei de bumbac. Când este aprinsa, aceasta arde cu o flacara de scurta intensitate si miroase a frunze arse. În timpul arderii, datorita curentilor de aer, fragmente mici de fibra se desprind si ard, pâna la epuizare, în aer. Cenusa ramasa este fina si sfarâmicioasa.
          Polimerul natural care sta la baza fibrei este celuloza. Planta de bumbac prefera zonele de clima temperata si calda, fiind necesare precipitatiile in perioada de crestere si abrenta acestora in perioada de recoltare.
          Bumbacul face parte din famililia GROSSYPIUM. Exista mai multe soiuri de bumbac dintre care:
-  Soiul HIRSUTUM (Lf=20-35mm)
-  Soiul HERBACOM (Lf=17-26mm) 24992mrz12szn1u
-  Soiul BARBADENSIS (Lf=30-51mm)

          Fibrele de bumbac se obtin din capsulele plantei de bumbac,in care se afla 2-6 seminte de care sunt legate fibrele. Fibrele sunt prelungiri epidermice celulare ale semintelor. Dezvoltarea fibrelor are loc de la scuturarea florii pana la 60 zile. Pana la 20 zile de la caderea petalelor se dezvolta ovarul,devenind capsula.in interiorul ei se formeaza semintele acoperite cu fibre de bumbac , care au perete subtire numit perete primar. De la 20 pana la 60 de zile are loc maturizarea fibrei. Peretele primar se ingroasa, se formeaza peretele secundar prin depunerea de lamele concentrice de celuloza. La maturitate capsulele se deschide si bumbacul trebuie recoltat. Recoltarea se poate face manual,mecanic sau pneumatic. Dupa recoltare bumbacul este dus la statia de egrenare unde se efectuaeaza urmatoarele operatii:
-  Receptia=preluarea si inregistrarea cantitativa
-  Sortarea=separarea in functie de anumite caracteristici
-  Curatirea primara=eliminarea impuritatilor mari,vizibile care nu necesita operatii complexe de curatire
-  Egrenarea=separarea semintelor de fibre
-  Lintersarea=seperarea fibrelor foarte scurte numite linters
-  Presarea si imbalotare=se preseaza in baloti de 150-200 kg care usureaza transportul si depozitarea
          Balotii obtinuti sunt apoi trimisi spre filaturi unde sunt folositi ca materie prima.

          Fibra de bumbac este monocelulara si contine intre 90-92 % celuloza,uneori chiar 95-98 %. Celuloza este un polimer filiform macromolecular cu grad de polimerizare 3000.Catenele moleculare de celuloza sunt dispuse sub forma de retea formand microfibrile. Microfibrilele formeaza fibrile care formeaza manunchiuri dispuse concentric, paralele cu axa longitudinala,putin rasucite in jurul acesteia (aprox 30`). Fibrilele formeaza lamele care intra in structura peretelui fibrei. Fibra este formata din perete la exterior si lumen la interior.
          Proprietatile fibrei de bumbac sunt determinate de gradul de maturitate :
1. Culoarea
Bumbacul are culoare alb, galbuie, crem. Se albeste cu oxidanti sau prin mercerizare.
2. Luciul
Are luciu slab, in functie de soi si de tara de origine. Daca bumbacul este mercerizat luciul creste.
3. Finetea
- finete mica:sub Nm=5000
- finete medie Nm=5000-6000
- finete mare:peste Nm=6000
4. Lungimea
Lungimea fibrei de bumbac este cuprinsa intre 17 si 51 mm.
Exista fibre de bumbac:
-foarte scurte<24mm
-scurte 24-28mm
-medii 28-33mm
-lungi 33-36mm
-foarte lungi >36mm
5. Gradul de maturitate(GM)
GM=grosimea peretelui/latimea fibrei
GM = 60-80 bumbac matur
GM> 84 bumbac foarte matur
GM <60 bumbac mort
6. Higroscopicitatea
Umiditatea reala este Ur=20-24%
Umiditatea legala este R=8,5%
7. Comportare la temperatura
Rezista pana la 130`C apoi se descompune.
8. Comportare la ardere
Bumbacul arde repede, cu flacara luminoasa, miroase la fel ca hartia arsa, lasand cenusa putina la fel ca hartia.
9. Comportarea la substante chimice
-la acizi:nu rezista,fiind dizolvat de catre acizii concentrati
-la alcali:rezista ,alcalii fiind folositila curatare,albire,mercerizare
-substante oxidante:esteslab rezistent dar se albeste cu solutii diluate

          Bumbacul se intrebuinteaza la articole : vestimentare:tesute(rochii,camasi,fuste,pantaloni), tricotate (lenjerie, tricouri, ciorapi), tehnice : fitile, furtunuri, benzi...
sanitare:tifon,pansamente,vata.

          Materie prima pentru obtinerea fibrelor artificiale.
          Industria bumbacului prezinta cea mai mare importanta datorita numeroaselor sale întrebuintari, cât si costului mai convenabil, în comparatie cu alte materii prime. Materia prima prelucrata (bumbacul) este asigurata din import: Uzbechistan, Turkmenistan, Egipt, Sudan, India, ultima fiind principala furnizoare.
          În Câmpia Româna s-a ajuns la o suprafata cultivata de peste 4.000 ha. În anii din urma, bumbacul se amesteca cu fire si fibre chimice, obtinându-se produse "tip bumbac" de foarte buna calitate, rezistente, cu aspect frumos. În cadrul acestei subramuri functioneaza filaturi, tesatorii, întreprinderi pentru producerea atei.
          Industria bumbacului este prezenta si în Bucuresti, cu peste 26% din productia de ramura, în vestul tarii, în orasele Timisoara, Arad, Oradea, Satu Mare. În partea de nord-est a tarii s-au impus prin productii mai ridicate centrele: Botosani (aici fiind creat primul combinat de bumbac de dupa razboi), Iasi, Gura Humorului. În partea centrala trebuie mentionate centrele: Talmaciu (lânga Sibiu), pentru ata, Odorheiul Secuiesc, Medias, Sighisoara, Sfântu Gheorghe (combinate integrate), iar în partea central-sudica: Pitesti, Pucioasa (în întreprinderi integrate), Galati, Giurgiu, Rosiori de Vede, Buftea, Ciulnita, Oltenita, Dragasani, Buzau (filaturi si combinate integrate).

         
          Inul :

          In india este cea mai dezvoltat productie de in
          Inul este de asemenea o fibra naturala obtinuta din tulpina plantei de in. Se caracterizeaza prin doua tipuri de fibre tehnice si elementare. Fibrele tehnice reprezinta un ansamblu de fibre elementare liate între ele cu o substanta numita lignina. Arde asemeni bumbacului, dar cu mirosul putin modificat.
          Inul se cultiva in Romania pentru tulpinile sale din care se scot fibre textile si pentru semintele din care se extrage un ulei gras, utilizat atat in pictura cat si in medicina. Semintele de in, pe langa uleiul gras mai contin o cantitate insemnata de mucilagii localizate in membrana celulara a epidermei, glicozide ca linamarina si linocinamarina, saruri de potasiu si magneziu.
          O cantitate de 1-2 linguri de seminte de in intregi, luate in cursul unei zile sau seara la culcare, regleaza constipatiile cele mai rebele prin actiunea mecanica asupra intestinului. Datorta mucilagiilor, ele au actiune emolienta in inflamatiile tubului digestiv.
          O lingura de seminte intregi macerate in 100 g apa, timp de o jumatate de ora, dau o bautura emolienta si racoritoare, care se foloseste in tratarea inflamatiilor intestinale. Unii autori recomanda ceaiul preparat din seminte de in, amestecat cu putina lamaie in litiaza renala (piatra la rinichi) si in inflamatiile vezicii urinare.
          Pentru uzul intern se vor folosi numai semintele intregi.
          Pentru uzul extern, semintele macinate - Farina Lini - se folosesc sub forma de cataplasme.
          Faina de seminte se amesteca cu apa si se fierbe pana devine o pasta. Aceasta pasta se pune intre doua bucati de panza si se aplica pe locul bolnav. Se mentine in permanenta calda, timp de cateva ore. Cataplasma de in calmeaza durerile, ajuta la fluidificarea si evacuarea puroiului din abcese si furuncule. Pentru a se crea o actiune antiseptica, e bine ca la faina de in sa se adauge si flori de musetel pulverizate.
          Pentru copii mici, cataplasmele de mustar se fac amestecate cu faina de in pentru a scadea actiunea iritanta a mustarului.
          In cistite (inflamatiile basicii urinare) se fac spalaturi calde sau bai cu fiertura din 2-4 linguri de seminte la 500 g apa.
          In arsuri se foloseste uleiul de in amestecat in parti egale cu apa de var. Se pune totul intr-o sticla curata si se agita pana se formeaza un lichid alb-laptos, cu care se unge arsura. Aceasta are proprietatea de a calma durerile, racori si vindeca rana.

          Industria inului este în reducere în perioada actuala, folosind doar 3,1% din totalul materiei prime textile. Inul are o arie de cultura relativ restânsa: vestul si centrul partii europene a CSI (Letonia, Estonia, Lituania, zona Sankt Petersburg, Bielorusia cu renumitele centre industriale, Smolensk, Kostrona si alte centre în Siberia de vest). Mentionam culturi de in si în Polonia, Germania - partea de nord-est, Cehia, Slovacia, Ungaria si pe suprafete mai mici în Belgia, Olanda, nordul Frantei, Anglia.

          Canepa :

          Canepa este o planta anuala. Aceasta se cultiva pentru fibre textile, pentru funii si sfori. Semintele de canepa se dau hrana la pasari sau din ele se extrage ulei.
          Încã din cele mai vechi timpuri cânepa a fost o plantã traditionalã a românilor obtinându-se productii record pe teritoriul tãrii noastre. Încercãm acum relansarea acestei vechi traditii combinând tehnologia modernã cu vasta experienta dobânditã în trecut începâd de la cercetare, culturã, industrializare si pânã la comercializare.
          Stigmatul de drog pus canepii industriale a facut ca o ramura importanta a agriculturii sa se afle acum in pragul dezastrului. Si daca la noi aceasta planta este considerata non-grata, Uniunea Europeana este dispusa la a subventiona investitii in realizarea culturilor de canepa.
 Din canepa indiana se extrage marijuana sau hasisul. De altfel, canepa cultivata in Romania, cannabis sativa, se deosebeste fundamental de planta din care se extrage produsul halucinogen THC (tetrahidrocanabinol), atat prin forma, cat mai ales prin concentratia de drog: maximum 0,2% in canepa obisnuita, fata de peste 1% in cea indiana. De fapt, canepa are cea mai mare capacitate de industrializare dintre toate plantele tehnice: nimic nu se arunca, totul e valorificat, iar produsele obtinute sunt folosite de la fabricarea banalei funii pana in industria cosmetica sau auto. Dar avantajele cultivarii si industrializarii acestei plante nu se opresc aici: cultivarea poate fi facuta in conditii bune in toata tara, iar terenul devine in anul urmator propice cultivarii cerealelor deoarece canepa ucide buruienile. Nu in ultimul rand, cantitatea de ingrasamant chimic necesara unei productii bune este mult mai mica decat la alte culturi.
In 1989 au fost insamantate peste 56.000 de hectare cu canepa, dar in anii urmatori productia s-a prabusit. Motivul principal a fost acela ca industria de prelucrare si-a inchis topitoriile si filaturile de canepa, afirma Elena Tatomir, director al Directiei Implementare Politici in sectorul vegetal din Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale. Din cele 31 de unitati de prelucrare ale plantelor textile existente inainte de revolutie, au ramas doar 4-5 astfel de topitorii, multe fiind inchise pentru ca nu mai au materie prima. Iar materie prima nu exista pentru ca nu mai are cine sa achizitioneze canepa. Rezulta-tul nu s-a lasat asteptat - zone specializate odata in cultivarea canepii au uitat acum traditia.
       
        
          Iuta :

          Iuta este o planta anuala cu tulpina inalta pana la 3m si groasa de 1 – 2 cm, cu frunze galbene, ovale, cultivata in regiunile tropicale pentru fibrele textile extrase din tulpina (Corchorus olitorius si capsularis). Aceasta este intrebuintata la fabricarea panzei de sac, a covoarelor, etc.
          Fibrele de iuta, care sunt matasoase la atingere si au un usor luciu, provin din scoarta plantei cu acelasi nume. Au un aspect placut, sunt flexibile si pot fi realizate in diverse texturi si combinatii coloristice. Intrucat produsele finite sunt foarte moi si nu prea rezistente la un trafic intens, ele sunt recomandate mai ales pentru dormitoare si camere de zi.
























                                              Fibre artificiale

          Fibrele artificiale obtinute prin modificarea polimerilor naturali sunt :  viscoza, acetat, triacetat, matase cuproamoniacala.  Pentru elasticitate se adauga fibre elastomere (lycra etc.), care au o mare capacitate de alungire (se pot lungi de cinci-sase ori sub actiunea unei forte de intindere) si de revenire rapida la lungimea initiala
           Fibrele artificiale se impart in doua mari categorii :
·                     Fibre artificiale din celuloza regenerata ;
·                     Fibre artificiale din celuloza modificata chimic .

Fibre artificiale din celuloza regenerata

          Fibrele artificiale sunt supranumite si fibre chimice, au devenit astfel alaturi de fibrele naturale, o baza importanta de materii prime textile. Daca pâna la începutul acestui secol necesitatile de îmbracaminte erau satisfacute în totalitate de produsele naturale, la sfârsitul secolului 70% din aceste necesitati vor fi satisfacute de fibrele chimice.
          Cel mai important produs de acest tip este vascoza. Alt tip de fibra artificiala este matasea cuproxam.  

          Vascoza :         

          Vascoza se mai numeste si reion sau matase artificiala. Aceasta este constituita din macromoleculele de celuloza aproape pura cu un grad de polimerizare mai mic decat al celulozei din bumbac si cu o rezistenta mecanica mai scazuta. Fibrele de vascoza sunt mai hidrofile decat cele din bumbac.

          Matasea cuproxam :
          Comportarea acestei fibre artificiale este asemanatoare cu cea a vascozei.
         
Fibre artificiale din celuloza modificata chimic

          Cea mai importanta fibra de acetat de celuloza este matase acetat.

          Matasea acetat :

          Matasea acetat este o fibra obtinuta din celuloza, iar tehnic este denumita acetat de celuloza. Acetatul arde usor, cu o flacara licaritoare, care nu poate fi stinsa cu usurinta. Celuloza care arde face picaturi si lasa o cenusa grea, densa. Mirosul este similar cu cel al talasului ars. Aceasta se foloseste la fabricarea unor materiale plastice.
          Procedeul acetat realizeaza matasea acetat, folosind acetatul de celuloza. Solutia acestuia in acetona este supusa filarii la cald (uscata). Solventul se evapora si este recuperat, iar firul de acetat de celuloza coaguleaza si se intareste. Tesaturile de matase acetat sunt mai rezistente dar mai putin higroscopice decat cele din matase vascoza. La noi in tara fibrele artificiale se fabrica prin procedeul vascoza la Braila, Lupeni si Popesti-Leordeni.





                                                  Fibre sintetice


          O ramura mai recenta a fibrelor chimice care s-a dezvoltat în ultimi 40 de ani într-un ritm extraordinar o reprezinta fibrele sintetice. Aceste fibre sunt rodul dezvoltari uneia dintre cele mai moderne ramuri ale chimiei: chimia polimerilor. Sintetizarea lor a fost posibila doar atunci când cercetarea a relevat caracteristicile necesare unui polimer fiabil: sa fie filiform (adica fara ramificari sau reticuli ai catenelor); sa aiba o masa moleculara potrivita, sa poata fi orientat si cristalizat; sa fie solubil în solventi sau sa se topeasca fara descompunere.
          Fibrele sintetice au unele proprietati superioare celor naturale printre care: rezistenta mecanica foarte buna, rezistenta chimica excelenta, rezistenta la molii si la putrezire. Fibrelor sintetice li se pot conferi proprietati pe care nu le au cele naturale: neinflamabilitate, rezistenta la temperaturi mari etc. Exista însa si proprietati nesatisfacatoare: absorbtie de umiditate scazuta, încarcare electrostatica mare, efecte de scamosare(pilling), colorabilitate mai dificila.
          Odata cu aparitia unor noi tipuri de fibre sintetice, la procedeele de filare cunoscute s-au adaugat altele noi: filarea din topitura si, mai recent, filarea din suspensie, filarea din semitopitura etc.
          În general, schema de obtinere a unei fibre sintetice este:
prepararea polimerului -> filare -> etirare -> încretire -> fixare.
          În ultima perioada de timp, foarte utilizata este si cofilarea. Fibrele cofilate au doua structuri: "coaja-miez" si "una lânga alta"("side by side").
          Fibrele coaja-miez au un miez dintr-un polimer care confera fibrei rezistenta, elasticitate etc., si o coaja din alt polimer pentru scaderea încarcarii statice, cresterea luciului, reducerea pillingului etc.
          Structura "side by side" poate, de exemplu, sa confere o încretire mare fibrei daca cei doi polimeri au contractii diferite.                                               



          Fibrele poliamidice :

          Acestea sunt constituite din macromolecule filiforme (fara catene laterale) in care grupele amidice, care sunt polare si hidrofile, alterneaza cu portiuni de catene hidrocarbonate nepolare si hidrofobe, asemanator cu structura fibrelor proteinelor.





          Nylon :

          Aceste fibre sunt folosite pentru obtinerea articolelor turnate, a textilelor si a suturilor medicale. Fibrele de nailon sunt rezistente si mult mai rezistente decat matasea si relativ insensibile la umezeala si mucegai.
          Nylon-ul este o poliamida obtinuta din petrol. Nylon-ul se topeste si apoi arde rapid, daca flacara ramâne pe fibra topita. Daca se poate mentine flacara pe nylon-ul care arde, se simte un miros de plastic ars.         

          Fibrele poliesterice :

          Acestea au ca reprezentant important Terilena (Terom, Dacron) care rezulta prin poliestificarea (cu eliminare de apa) a acidului tereftalic cu 1,2 etandiol. Acest tip de fibre au caracter puternic hidrofob si sunt rezistente la lumina,caldura, sifonare.
          Poliesterul este un polimer obtinut dintr-un amestec de carbune, apa si produse petroliere. Poliesterul se topeste si arde în acelasi timp, topitura si cenusa pot sa adere repede la orice suprafata, se lipeste inclusiv de pielea omului, generând arsuri. Fumul de la poliesterul ars este negru, însotit de un miros dulceag.
          Fibrele poliesterice au la baza tot reactia de policondensare, dar între un diacid (sau diester) si un diol. Reactia decurge în doua etape: esterificarea (sau transesterificarea) si policondensarea. Fibra poliesterica produsa în cea mai mare cantitate este polietilentereftalatul. Reactia are loc prin agitare în vid, iar ambele sale etape necesita catalizatori. Polimerul este filat din topitura ca si poliamidele.

          Fibrele de acril :

          Fibrele de acril sau tehnologic acrilonitrilul sunt obtinute din produse petroliere naturale. Acrilii ard usor datorita structurii lor specifice. Un chibrit sau o tigareta cazuta pe o patura de acril o poate arde; viteza de ardere este mare, daca nu se intervine pentru stingere. Cenusa este densa. Mirosul este neplacut, astringent.
          Dintre fibrele preparate prin polimerizare radicala doua au o importanta deosebita: fibrele acrilice si fibrele polivinilalcoolice. De fapt, fibrele acrilice au la baza copolimeri ai acrilonitrilului cu acetat de vinil, metil, metacrilat etc. Copolimerul este dizolvat într-un solvent potrivit (ca dimetilformamida, dimetil sulfoxid, carbonat de etilena, solutii de tiocianat) si se fileaza prin filare umeda sau uscata.



          Polimerizarea ionica :

          Polimerizarea ionica este utilizata la obtinerea fibrelor de polipropilena si polietilena. Fibrele de polipropilena au avut o dezvoltare dinamica în ultimi ani, datorita rezistentei ia agentii chimici, precum si datorita greutatii specifice foarte mici. O asemenea structura se obtine doar prin polimerizarea ionica. Unul dintre sistemele catalitice utilizate este Ziegler-Natta, adica TiCl3 + Al(C2H5)3. Filarea se face din topitura.

          Polimerul :

          Polimerul este o substanta macromoleculara a carei molecule este formata prin unirea in lant a doua sau mai multe molecule de monomer.
          Polimerul se dizolva în apa fierbinte si se fileaza într-o baie de sulfat de sodiu. Urmeaza tratarea cu formaldehida, pentru a esterifica o parte din grupele OH. Astfel se confera polimerului rezistenta la apa.    
          Fibrele obisnuite prin polimerizare sau copolimerizarea clorurii de vinil (CH2=CHCl) au o importanta mai mica datorita temperaturii joase de topire.
          Fibrele polivinilalcoolice se obtin prin polimerizarea acetatului de vinil urmata de hidroliza polimerului cu soda caustica de alcool metili.
          Dupa metoda de preparare a polimerului se cunosc:
-   Fibre preparate prin policondensare;
-   Fibre preparate prin polimerizare radicala;
-   Fibre preparate prin polimerizare ionica;
-   Fibre preparate prin alte procedee.






 
 
 













 


 

 

 
 
 
 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu