Treceți la conținutul principal

Ecosistemele lacurilor alpine

Ecosistemele lacurilor alpine Lacul constituie formaţiunea cea mai stabilã de ape stãtãtoare. Întinderea şi adâncimea lui îi conferã un oarecare grad de dezvoltare de sine stãtãtor. Sub raport biologic, în lac se disting cel puţin douã zone, şi anume: zona litoralã, acoperitã de vegetaţie de mal şi subacvaticã, denumitã şi zonã trofogenã sau foticã. Zona profundã, lipsitã de luminã, acoperitã de mâl la fund, în care trãiesc numeroase bacterii, denumitã adesea şi zona trofoliticã sau afoticã, cu animale care consumã materia organicã produsã în zona superioarã – hipolimnion. Între aceste zone existã o pãturã de apã de o grosime mai micã –metalimnion în care saltul termic este foarte brusc si care dã zonei de adâncime o constantã a condiţiilor de mediu destul de mare. Dupã definiţia clasicã a lacurilor, în ţara noastrã numai câteva bazine intrã în aceastã categorie: Snagov; Bucura; Sf. Ana. Restul bazinelor sunt prea puţin adânci şi nu au o zonã profundalã, astfel cã intrã mai mult în categoria bãlţilor permanente. Apele de la noi au un conţinut de sãruri care variazã în general invers proporţional cu înãlţimea la care se gãsesc. Evaporarea apei de la suprafaţa lacului depinde atât de situarea geograficã a bazinului; de altitudinea la care se gãseşte,cât şi de o serie de factori locali.Dar în general şi în ţara noastrã procesul de evaporaţie se încadreazã în legea generalã privind diminuarea scãderii nivelului de apã prin evaporaţie odatã cu creşterea înãlţimii lacului. Se observã însã cã lacurile din vestul ţãrii, cele care sunt mai supuse regimului oceanic,au o evaporaţie mai micã de la înãlţimea de cca.1500m în jos, decât lacurile din estul ţãrii,care sunt supuse regimului continental. Nivelul apelor depinde şi de aportul celor care se varsã în lac. Acest lucru este evident mai ales în cazul bãlţilor Dunãrii. Lacurile alpine sunt cele situate la înãlţimi de peste 1500m. La noi unele au origine glaciarã, altele s-au format în urma unor alunecãri de teren sau au fost produse de morene.Dintre cele mai cunoscute lacuri alpine de la noi putem enumera lacul Bucura (din Retezat) cu cea mai mare suprafaţã(cca.10 ha),lacul Zãnoaga(din Retezat) cu cea mai mare adâncime(28m) ,lacul Gâlcescu(din Parâng),lacul Bâlea(în Fãgãraş),lacul Lala Mare(în munţii Rodnei). Deşi adâncimea acestor lacuri nu este mare, fiind în medii de 10m, totuşi în raport cu suprafaţa lor micã, ele sunt lacuri adânci şi se pot clasifica între lacurile oligotrofe. Apa acestor lacuri provine în mare parte din topirea zãpezilor şi din ploi, dar şi din izvoare proprii. Bazinul este situat în zone cu roci cristaline care permit sã se dizolve puţine sãruri, astfel cã apele lacurilor alpine sunt în general foarte sãrace în sãruri minerale (10-20mg/l). Fundul lacurilor alpine este acoperit de un mâl subţire şi fin care provine din dezagregarea rocilor din jur. Nu sunt sedimente organice din cauzã cã organismele vii sunt puţine şi resturile lor organice se mineralizeazã complet încã din pãturile superioare ale apelor. Din cauza sãrurilor minerale în cantitate scãzutã, culoarea lacurilor alpine este albastrã,slab verzuie. Apele sunt foarte transparente şi aproape în toate lacurile se poate vedea pânã la fund. Transparenţa este mai micã vara şi toamna din cauza dezvoltãri în aceste sezoane a unui plancton mai bogat. Temperatura apei este în general scãzutã. Lacul Bucura are vara 14°C la suprafaţã şi 10°C la fund. Aici se produce în mod tipic procesul de circulaţie şi de stagnaţie a apei în timpul primãverii, toamnei, iernii şi verii. Deci oxigenarea se face pânã la fund şi pentru temperatura respectivã saturaţia este aproape întotdeauna 100%. Spectrul salin al lacului Bucura aratã cã are ape bicarbonate dar cantitatea absolutã a bicarbonaţilor este de abia 6 mg/l. Circuitul materiei este complet închis. Din sãruri minerale de azot şi fosfor, din bicarbonaţi şi energie solarã, cloroficule şi alte plante verzi sintetizeazã substanţe organice pe baza cãrora se dezoltã un zooplancton euriterm, unul stenoterm de ape calde (rotifere, cladocere, copepode) şi un altul stenoterm de ape mai reci (cyclops, sternus, heterocope). Dintre animalele în zona de ţãrm sau litoralã (care este îngustã) s-au gãsit cladocerii chydonus, larve de plecoptere, cleoptere tendipedide. Mai spre adânc se gãseşte tubifen, dintre oligochete hridracarienii. Adesea se gãsesc planaria alpina, planaria polypharingiana, chirocephalus stagnalis de asemenea gasteropodul Ancylus, larve de Syalis. În unele izvoare ale lacurilor alpine, cum este Bucura, s-a gãsit Niphargus, un reprezentant lipsit de vedere al faunei subterane. Dintre vertebrate s-a identificat adesea Triton alpestris. În lacurile alpine datoritã caracterului oligotrof al majoritãţii lacurilor, vegetaţia acvaticã are o dezvoltare redusã fiind reprezentatã în special prin alge şi alte plante inferioare. Între formele din lacurile alpine se pot identifica reliete interglaciare: difflugia piriformis lacustris(protozoare). Planaria alpina(turbelariat), lumbriculus variegatus, conthocamptus echinatus. Unele din aceste forme sunt de origine marinã: cytherides lacustris(în mãri trãieşte azi cytherides torosa). Altele sunt forme cosmopolite: Candona,candida.

Comentarii