Treceți la conținutul principal

Calmari

Cel mai mare exemplar cunoscut în literatura ştiinţifică este cel aruncat pe o plajă din Noua Zeelandă , în 1880 . El avea o lungime de aproximativ 20 m , din care 10-12 m erau tentaculele, care la calmarii morţi sunt deosebit de elastice şi uşor de întins , de aceea stabilirea dimensiunilor lor este ne sigură . Ochii calmarilor uriaşi sunt cei mai mari ochi din lumea animală, putând avea diametrul de 25 cm, adică de două ori mai mare decât la balena albastră , care ajunge 130 tone . „Punga cu cerneală” ajunge la 1m lungime şi arată ca un sac foarte alungit . „Ciocul de papagal” este de mărimea unei unei foarfeci Calmarii uriaşi aparţin genului Architeuthis . De-a lungul anilor au fost descrise cel puţin 19 specii, dar astăzi teutologii, menţionează doar trei : Architeuthis dux, A. martensi şi A. sanctipauli . Deoarece majoritatea exemplarelor găsite erau fie eşuate pe plajă, fie scoase din conţinutul stomacal al caşaloţilor, condiţiile în care trăieşte Architeuthis nu sunt foarte bine cunoscute. Faptul că, printre numeroasele animale înghiţite de un caşalot, se găsesc de obicei resturile de la câte un singur calmar uriaş, a condus la idea că Architeuthis trăieşte solitar, exceptând probabil perioada de împerechere. Extrem de puţine capturi au fost făcute cu plase traulate la adâncimi de 200-375 m. In largul coastelor Californiei, de la 600 m, într-un punct în care fundul oceanului era la 4000 m, a fost scos un trntacul secţionat proaspăt. De-a lungul coastelor Newfoundland-lui (Canada), au fost semnalaţi calmari uriaşi înotând chiar la suprafaţă, iar fundul oceanului se afla acolo la 100 m ; în Pacific, de asemenea au fost văzuţi la suprafaţă, dar deasupra unor adâncimi de 4000 m. Exemplare de Architeuthis au fost găsite ţi în apropierea insulelor Hawaii, unde adâncimea oceanului coboară la câteva mii de metri. Cu ce se hrănesc calmarii uriaşi ? Cu diferite animale marine, printre care peşti mici şi cefalopode, pe care le capturează cu tentaculele. Opt dintre cele zece braţe sunt mai scurte şi au până la 50 cm circumferinţa la bază; celelalte două, mult mai lungi (cca 10 m) au numai 25 cm la bază. Studiile efectuate au arătat că ventuzele de pe tentaculele lui Architeuthis au diametrul de 2,5-5,2 cm. Uni cercetători l-au descris pe Archhiteuthis drept un foarte bun înotător, nu aceasta este realitatea. Faţă de ceilalţi calmari, în majoritate excelenţi înotători, Architeuthis are o musculatură puţin dezvoltată, iar înotătoarele sale sunt relativ mici şi slabe. Sistemul de blocare a sifonului pentru evacuarea apei sub formă de jet este mai puţin dezvoltat decât la calmarii buni înotători. Aceste caracteristici, ca şi multe altele îi fac pe cei nai mulţi cercetători să-l considere un animal de mare adâncime, care se ridică uneori aproape de suprafaţă. Calmarul uriaş acumulează în muşchii mantalei ioni de amoniu (NH4 ) care fac ca greutatea sa specifică să scadă. Fără NH4 în ţesuturi , calmarul este mai greu decât apa de mare, dar cu NH4 animalul este perfect echilibrat în apă, fără a mai trebui sa-şi consume energia înotând continuu. Primele observaţii privind faptul că Architeuthis concentrează în muşchi ioni de amoniu au fost făcute de trei teutologi americani, care mâncând o bucăţică de calmar uriaş, au constatat gustul amar dat de amoniac. Cefalopodele sunt comestibile pentru om? Răspunsul categoric este DA! Despre acesta ca şi despre alte cefalopode ce trăiesc în adâncurile oceanelor vom afla.

Comentarii