Treceți la conținutul principal

CĂLIN

CĂLIN 1.Cadrul natural Alcătuiţi o compunere despre mijloacele artistice de realizare a descrierii “pădurii de argint”. […] Mihai Eminescu,poetul de geniu al literaturii române,a marcat cultura naţională până în zilele noastre şi reprezintă modelul de perfecţiune la care se raportează toţi creatorii. Temele liricii eminesciene sunt natura,folclorul,iubirea şi istoria.Poetul a fost fascinat de tabloul naturii,dar şi de bogăţia literaturii populare pe care a cunoscut-o din plin, imbogăţind-o cu noi semnificaţii.Multe din capodoperele eminesciene pornesc de la motive folclorice cunoscute.”Luceafărul” are ca punct de plecare basmul “Fata din grădina de aur”. Poemul “Călin (file din poveste)” publicat în 1876 prelucrează motivul folcloric al zburătorului.În mentalitatea populară zburătorul este o fiinţă supranaturală care naşte în sufletul fetelor tinere primii fiori ai iubirii.Poemul are opt părţi în care este înfăţişată dragostea unei fete de împărat pentru Călin, “zburătorul cu negre plete”.Alungată de la palat de către tatăl ei,tânăra găseşte în codru un loc ocrotitor unde aduce pe lume un pui de prinţ.Ultima parte a poemului prezintă descrierea “pădurii de argint” ,în care vor avea loc nunta fetei de împărat cu Călin şi nunta gâzelor. Cadrul natural în care se vor desfăşura cele două nunţi nu este real,ci imaginar,visat. Deşi peisajul este nocturn,el se caracterizează prin claritate,prin abundenţa şi precizia detaliilor. Pentru a ajunge în “pădurea de argint” poetul trece “codrii de aramă” ,la fel ca personajele din basme,care au de străbătut mai multe spaţii până ajung la cel ce le oferă punctul final al călătoriei lor.Pădurea de argint este personificată şi a pătrunde în inima ei înseamnă a te iniţia în taine adânci: “De treci codrii de aramă de departe vezi albiind Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint”. Bătrâneţea pădurii este sugerată de verbul la gerunziu “albind” dar şi de epitetul “de argint”. Epitetul personificator “mândră” redă armonia locului. Culoarea dominantă a tabloului este albul strălucitor:”pădure de argint’, “iarba pare de omăt”, “izvoare licurind”, “bulgări fluizi”.Din loc în loc,albul dominant este pigmentat cu albastru:se pot distinge flori albastre personificate,căci ele “tremur ude” şi “mii de fluturi mici albaştri”.Natura întreagă pulsează de viaţă, toate elementele ei fiind personificate. “Pare că şi trunchii vecinici poartă suflete sub coajă Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă”. Izvoarele “trec cu harnici unde” şi “suspină în flori molatic”. Tabloul este feeric, iar lumina lunii reflectată de apă este redată metaforic “în cuibar rotind de ape peste care luna zace”. Imaginile auditive sunt estompate, murmurate, semnificativă în acest sens fiind repetiţia verbului a suspina: “izvoarele suspină”, “trunchii suspină”. Apele cad “în ropot dulce” şi sporesc vraja peisajului. Precizia detaliilor poate fi observată şi în imaginea “popoarelor de muşte” ale căror “sărbători murmuritoare” se armonizează cu ropotul dulce al apelor. Nu lipsesc din descrierea pădurii de argint senzaţiile olfactive. Epitetul “tămâiet” redă mirosul de tămâie specific unui loc sacru, aşa cum este pădurea. Atât imaginile vizuale ct şi cele auditive sunt estompate, discrete, prinse parcă în vraja somnului. “Pădurea de argint” se caracterizează prin neobişnuita frumuseţe şi armonie şi este o catedrală uriaşă unde urmează să se desăvârşească ceremonialul celor două nunţi. 2. Nunta lui Călin Alcătuiţi o compunere despre modalităţi artistice de realizare a nunţii lui Călin cu fata de împărat. În prezentarea nunţii lui Călin cu fata de împărat , elementul dominant este fabulos şi măreţ. La nuntă iau parte personaje din lumea basmului prezentate cu ajutorul enumeraţiei: “Căci din patru părţi a lumii împăraţi şi împărătese Au venit ca să serbeze nunta gingaşei mirese Feţi-Frumoşi cu păr de aur, zmei cu solzii de oţele Cititorii cei de zodii şi şăgalnicul Pepele”. Tonul specific atmosferei de nuntă este redat de un adjectiv cu valoare de epitet la superlativ absolut: “făclii prea luminate”. De la nuntă nu putea lipsi socrul mare căruia poetul îi face un portret prin care se evidenţiază aerul important pe care îl are: “Iară craiul, socru mare, rezemat în jilţ cu spată El pe capu-i poartă mitra, şi-i cu barba pieptănată Ţapăn, drept cu schiptru-n mână, şade-n perine de puf Şi cu crengi îl apăr pagii de muscuţe şi zăduf”. Întreaga atenţie se îndreaptă însă către mireasă. Epitetele “gingaşă” şi “mlădioasă” o înfăţişează pe fata de împărat ca pe o adevărată Ileana Cosânzeana, de o mare puritate şi frumuseţe. Se observă aici silueta delicată, aproape imaterială a fetei; “Îl foşnea uscat pe frunze poala lungă-a albei rochii Faţa-i roşie ca mărul, de noroc i-s umezi ochii La pămnt mai că ajunge al ei păr de aur moale Care-i cade peste braţe, peste umerele goale Astfel vine mlădioasă, trupul ei frumos îl poartă Flori albastre are-n păru-i şi o stea în frunte poartă”. Emoţia fetei de împărat este redată de comparaţia “roşie ca mărul”, iar sintagma “de noroci-s umezi ochii” construită prin inversiune se referă la soarta aparte sub care s-a născut fata. Ea face parte dintre cei aleşi, fiindcă “o stea-n frunte poartă”. Un element semnificativ care ilustrează legătura dintre om şi natură sunt florile albastre care împodobesc atât pădurea cât şi părul de aur al fetei de împărat. Ceremonialul nunţii va fi oficiat de soare şi de lună, elemente ale cosmosului pe care poetul le personifică: “Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare, mândrul soare şi pe nună, mândra lună”. Atmosfera de bună dispoziţie, de sărbătoare este sugerată şi auditiv: “lin vioarele rasună, iară cobza ţine hangul”. În prezentarea nunţii lui Călin cu fata de împărat, poetul se comportă ca un martor ocular şi este interesat şi de implicarea cititorului în această ceremonie, fapt care reiese din folosirea repetată a interjecţiei de adresare “iată” şi a verbului “vezi” la persoana a doua singular. 3. Nunta gâzelor Modalităţi artistice de realizare a nunţii gâzelor Două propoziţii interogative: “Dar ce zgomot se aude? Bâzâit ca de albine?” Mută atenţia cititorului de pe nunta împărătească pe păienjenişul comparat cu un pod peste care “trece-n zgomot o mulţime de norod”. Nunta crăiască este dublată de nunta gâzelor care constituie o versiune glumeaţă a celei dintâi. Totul se repetă parcă într-o oglindă care micşorează. Dacă în prezentarea nunţii lui Călin atmosfera era solemnă, în prezentarea nunţii mirelui flutur cu mireasa viorica suntem într-un mediu ţărănesc, popular. Nuntaşii sunt prezentaţi în mişcare, surprinşi în toiul unor activităţi specifice pregătirii nunţii populare: “Trec furnici ducând în gură de făină marii saci Ca să coacă pentru nuntă şi plăcintă şi colaci Şi albinele aduc miere, aduc colb mărunt de aur, Ca cercei din el să facă cariul care-i meşter faur”. Nu lipseşte vornicelul, “un greierel”; “un bondar rotund în pântec” îşi face simţită prezenţa căci “somnoros pe nas ca popii glăsuieşte-ncet un cântec”. Mirele flutur are “mustaţa răsucită” şi vine într-o cojiţă de alună, fiind urmat cu entuziasm de tot neamul său: “Fluturi mulţi, de multe neamuri, vin în urma lui în lanţ Toţi cu inime uşoare, toţi şăgalnici şi berbanţi”. Epitetele “uşoare”, “şăgalnici” , “berbanţi” sunt sugestive în redarea bunei dispoziţii care caracterizează acest eveniment. Enumeraţia “Vin ţânţarii, lăutarii, gândăceii, cărăbuşii” redă tabloul nuntaşilor. Ca şi la cealaltă nuntă, mireasa se caracterizează prin sfială. Poetul o surprinde aşteptându-şi mirele îndărătul uşii. Întreaga natură freamătă de buna dispoziţie. Poetul surprinde însuşirile umane ale gâzelor, alegând din comportamentul lor gestul sau mişcarea caracteristică ce le apropie de lumea noastră. Comuniunea dintre cele două nunţi este redată în ultimele versuri. Greierul, “crainic sprinten”, intră în scenă şi din atitudinea sa, ca şi din modul de adresare către boieri, se desprinde bună dispoziţie şi amestecul de seriozitate şi de familiaritate: “Şi pe masa împărătească sare-un greier, crainic, sprinten Ridicat în două labe, s-a înclinat bătând din pinteni; El tuşeşte, îşi încheie haina plină de şireturi: - Să iertaţi, boieri, ca nunta s-o pornim şi noi alături”. Nunta gâzelor este prezentată cu mijloace dramatice. Poetul surprinde în mod gradat ritualul nunţii ţărăneşti punând accent pe mişcare, pe gesturi. Paralelismul celor două nunţi din codru scoate în evidenţă legătura dintre universul terestru şi cel cosmic. Amândouă sunt guvernate de legi nescrise cărora li se supun deopotrivă făpturile împărăteşti şi gâzele. Poetul pare a fi prezent la cele două nunţi şi împărtăşeşte bucuria şi încântarea tuturor făpturilor. În ultima parte a poemului “Călin (file din poveste)” Mihai Eminescu creează o atmosferă de basm, de vis, în care graniţele dintre lumi sunt şterse şi în care se realizează unitatea Universului sub puterea legilor nescrise urmate deopotrivă de fiinţe împărăteşti, de gâze, de Lună, de Soare.

Comentarii