Jalnic dor

Jalnic dor Vasile Alecsandri a fost unul dintre reprezentantii de seama ai generatiei de scriitori si poeti de la mijlocul secolului al XIX-lea. Opera sa cuprinde o mare varietate de specii literare, intre care un loc aparte il ocupa pastelul , specie al carei creator este in literatura romana. In pastelurile sale, Alecsandri realizeaza un calendar liric, ilustrand natura in toata frumusetea ei in diferite anotimpuri. Pastelul este o opera lirica in care, prin intermediul versificatiei, poetul transmite in mod direct sentimentele traite in fata unui peisaj descris. Titlul , „Sfarsit de toamna”, sugereaza aspectele specifice ale toamnei, enumerarea transformarilor naturii fiind asociata cu tristetea poetului. Pasarile sunt urmarite de „al nostru jalnic dor”, bruma gace lunca sa para ruginita, „nouri negri” invadeaza cerul, iar „soarele s-ascunde”. Acest pastel este alcatuit din patru catrene care imbina descrierea naturii cu trairile interioare ale poetului. Descrierea naturii, la nivel cosmic si terestru, si exprimarea sentimentelor sunt gradat construite. In prima strofa sunt surprinse elemente care fixeaza timpul, fapt sugerat prin folosirea verbelor la perfect compus si a epitetului „ zile rele”. Ultimul vers al catrenului subliniaza sentimentul de tristete surprins in inversiunea „jalnic dor”. In urmatoarele doua strofe poetul se opreste asupra aspectelor care sugereaza degradarea naturii la venirea iernii. In acest scop este folosita antiteza realizata cu ajutorul epitetelor personificatoare: „ vesela campie – trista, vestezita” care au rolul de a umaniza natura. In acelasi sens sunt folosite personificarile : se ridica...nouri”, „soarele ...s-ascunde”. Prezenta eului liric se face simtita prin exprimarea in mod direct a sentimentelor de profunda tristete si a starii meditative, provocata de caderea frunzelor si expresiv prezentata prin comparatia intre ciclul natural si viata omului: Frunzele-i cad... / Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc”. In strofa a treia , tristetea se transforma in teama, deoarece acum cerul este coplesit de norii „plini de de geruri”, iar comparatia :ca balauri” accentueaza frica provocata de venirea iernii. Regretul dupa zilele insorite este redat prin epitetul „ soarele iubit”, iar epitetul cromatic „nouri negri” anunta moartea naturii. Iminenta sosire a iernii este perzentata in ultima strofa printr-o personificare dublata de repetitie: „ iarna vine, vine pe crivat calare”. Spaima din natura ( „Boii rag, caii rancheaza, cainii latra...”) cuprinde si sufletul omului, care isi cauta linistea si siguranta in preajma focului. Imaginea toamnei este conturata prin imagini vizuale si auditive specifice anotimpului rece: campia vestezita, lunca ruginita, nouri negri, corbii croncanitori , vantul animalele care-si manifesta spaima. Pe langa varietatea stilistica expresivitatea mijloacelor artistice si a formelor de limba caracteristice epocii in care a scris Alecsandri: cocoare, tuspatru, a lumei, nouri. Pentru ca este o opera literar in versuri, in care este descris un tablou din natura prin intermediul caruia autorul isi exprima in mod direct sentimentele, „Sfarsit de toamna” este un pastel si apartine genului liric.