J a m e P r e s c o t t J o u l e (1818 – 1869)

J a m e P r e s c o t t J o u l e (1818 – 1869) Joule s-a născut la Mancester la 24 decembrie 1818. El era de profesie berar. Primele lucrări ale lui Joule în fizică sînt legate de invenţia aparatelor electromagnetice, care erau exemple elocvente de transformare a forţelor fizice. Joule era excelent experimentator. Cercetînd legile degajării de căldură din curentul electric, el a înţeles că experienţele cu surse galvanice nu-i vor permite să dea răspuns la întrebarea, ce contribuţie aduce căldura transferată a reacţiilor chimice la încălzirea conductorului, şi ce contribuţie aduce însuşi curentul. Atunci el realizează experienţa, aplicînd curentul de inducţie. Astfel a fost descoperită legea lui Joule – Lenţ. În rezultatul numeroaselor experienţe Joule ajunge la concluzia: căldura se poate obţine cu ajutorul forţelor mecanice. Înlocuind rotirea manuală a bobinei prin rotirea cu ajutorul greutăţii căzătoare. Joule a găsit în anul 1843 echivalentul mecanic al căldurii. Ulterior el a determinat această mărime prin diferite metode. Cea mai exactă valoare a echivalentului mecanic, aflată de Joule, este egală cu 427,3Kgcm/ccal(aproximativ 97%). Ea a fost obţinută experimental prin încălzirea apei în calorimetru cu ajutorul greutăţilor căzătoare. Experienţele lui Joule sînt simple ca idee, însă, în fiecare din ele poate fi găsită o oarecare subtilitate experimentală. De exemplu, în ultima experienţă, despre care s-a vorbit mai sus, pentru a preîntîmpina mişcarea întregii mase de apă spre pereţii laterali ai calorimetrului au fost fixate în direcţie radială patru rînduri de lamele: în scopul izolării termice axul metalic este împărţit în două părţi printr-un cilindru de lemn ş.a.m.d Joule a adus o mare contribuţie în teoria cinetică a gazelor, descoperind împreună cu Thomson efectul schimbării temperaturii gazului la dilatarea lui (Efectul Joule-Thomson). La Joule căldura nu este substanţă, ci mişcare a particulelor. Toate acestea au contribuit la afirmarea şi recunoaşterea legii conservării şi transformării energiei, descoperirea căreia a fost un succes remarcabil al ştiinţei în sec.XX. Această lege este foarte importnată pentru ştiinţă. Pe baza legilor conservării şi, în particular, a legii conservării şi transformării energiei, în ştiinţă se fac diferite calcule, ce prezic noi efecte şi fenomene, se apreciază descoperirile de pe poziţii materialistice. Dacă, să zicem, o nouă teorie sau proiectul unei noi instalaţii nu contrazice legea conservării şi transformării energiei, aceasta serveşte drept argument convingător în favoarea lor. Istoria fizicii cunoaşte diferite maşini, uneori foarte ingenioase, propuse de diferiţi autori în calitate de motor veşnic. Astăzi ne este clar, că ele nu puteau să funcţioneze, deoarece crearea lor contrazicea legea conservării şi transformării energiei.